Eminescu, simbol al culturii româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monumentul lui Mihai Eminescu din Bucureşti. FOTO Adevărul
Monumentul lui Mihai Eminescu din Bucureşti. FOTO Adevărul

A trăit puţin, dar a ştiut să aştearnă pe hârtie versuri ce nu pot fi egalate. A descris la cel mai înalt nivel dragostea, natura, viaţa şi moartea. Iar astăzi, la împlinirea celor 165 de ani de la naşterea sa, Mihai Eminescu este cântat, recitat şi omagiat pe întreg plaiul românesc.

Expoziţii şi serate literar-artistice, victorine şi recitaluri de versuri, precum şi depuneri de flori sunt unele dintre acţiunile culturale ce vor fi organizate în ţară, în perioada 14-18 ianuarie.

Deoarece Ziua Naţională a Culturii din Republica Moldova coincide cu ziua marelui poet este organizat un program divers al activităţilor culturale. Iar de la Naslavcea la Giurgiuleşti, versurile lui Mihai Eminescu vor aduna mulţi oameni în centrele culturale.

„Vine apa” la Cahul

Lucrătorii din domeniul culturii vor fi convocaţi astăzi în mai multe centre raionale. Întâlnirile presupun discuţii de totalizare a activităţii culturale a anului 2014 şi stabilirea noilor obiective. În oraşul Cahul întâlnirea va avea loc la Teatrul „Bogdan Petriceicu-Haşdeu”, la finalul căruia va fi jucată piesa „Vine apa sau Nimfodora” de Dumitru Matcovschi, în regia lui Anatol Durbală. Activitatea va sfârşi cu depunerea de flori la monumentul lui Grigore Vieru. „Din păcate nu avem un monument al lui Mihai Eminescu nici în oraş şi nici în alt sat din raion, din care considerente vom merge şi vom depune flori la monumentul lui Grigore Vieru”, spune Petru Botezatu, şeful Secţiei cultură raională Cahul. În vederea unei potenţiale finanţări al unui bust al lui Mihai Eminescu, cei din Cahul au purtat discuţii cu reprezentanţi ai Consulatului General al României. Chiar dacă bustul lipseşte, tradiţia recitalurilor de versuri şi expoziţiile cu tematică eminesciană se păstrează. Astfel, la Biblioteca pentru copii „Grigore Vieru” va avea loc o întâlnire cu cititorii, dedicată lui Mihai Eminescu.

Eminescu la Orhei

Şi la Orhei angajaţii bibliotecilor publice, muzeelor şi şcolilor de învăţământ artistic vor participa la un eveniment din cadrul Centrului raional de Cultură „Andrei Suruceanu”, cu genericul „Aprinde steaua numelui tău”. Vor fi desemnaţi cei mai buni lucrători culturali din raionul Orhei. Depunerea de flori se va face la viitorul bust al lui Mihai Eminescu, care va fi dezvelit la 15 iunie, anul curent, în oraşul Orhei. „Era preconizat să fie dezvelit acum bustul lui, dar din cauza lucrărilor de amenajare nefinalizate, a fost amânată”, spune Gheorghe Guriuc, Secţia cultură raională Orhei.

Bustul lui Eminescu este un kitsch

În timp ce unii se pregătesc de instalarea bustului marelui scriitor, alţii consideră că locul acestor tipuri de monumente este în apropierea instituţiilor care îi poartă numele. De această părere este şi Ilie Zagoriciuc, şef serviciu Cultură al Consiliului Raional Briceni şi profesor de limbă şi literatură română. „În raion nu avem busturi ale marelui Eminescu şi eu consider că din treaba asta se face un kitsch deja, mai ales cele confecţionate de neprofesionişti. Eminescu este sfânt, iar bustul lui trebuie amplasat la liceele care îi poartă numele sau la alte instituţii. Nu văd sensul să umplem la întâmplare satele cu bustul lui Eminescu”, consideră el.

... mai divers decât Eminescu

La biblioteca raională din Briceni va avea loc un montaj literar-artistic, cu participarea elevilor claselor a 5-12, de la cele trei licee din oraş. „Din cauza tehnologiilor informaţionale în rândul tinerilor există un interes orientat spre altceva. Tineretul are interese cu mult mai diverse decât Eminescu, totuşi încă se arată interesaţi să participe la eveniment”, ne-a destăinuit Ilie Zagoriciuc. 

Svetlana Dolghieru, specialist la Secţia Cultură Donduşeni, ne-a comunicat că în raion vor avea loc mai multe manifestaţii, la fel ca şi în alte regiuni ale ţării.

Ziua Naţională a Culturii a fost instituită prin Hotărârea Parlamentului din 12 aprilie 2012. Scopul acesteia constă în promovarea culturii naţionale, a valorilor culturale autentice, precum şi a personalităţilor artistice din domeniul culturii. Ziua Naţională a Culturii în Republica Moldova este dedicată zilei de naştere a marelui poet Mihai Eminescu, personalitate care defineşte valorile esenţiale ale culturii naţionale.

Programul activităţilor organizate la Chişinău

Ieri, la Biblioteca Naţională a fost inaugurată expoziţia „Valori eminesciene”, iar la Muzeul Naţional de Artă, expoziţia comemorativă „Dumitru Fusu”. Astăzi, de ziua lui Mihai Eminescu, vor fi organizate depuneri de flori la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor, iar la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei va avea loc conferinţa ştiinţifică dedicată marcării a 85 de ani de la naştere şi 62 de ani de activitate ştiinţifică şi didactică de către Petru Gheorghe Tarhon, doctor habilitat în biologie, cercetător ştiinţific principal al muzeului.

Dedicat lui Eminescu va fi şi concursul de desene „Poezia lui Eminescu în viziunea copiilor” şi concursul online „Cunoaşte personalităţile culturii naţionale”, ce se vor desfăşura în cadrul Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”. La Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” se va juca Spectacolul literar-muzical „Cu dor de Eminescu”, iar la Teatrul Republican „Luceafărul” se va juca spectacolul dramatic după „Luceafărul” de Mihai Eminescu.

Pe 16 ianuarie, în incinta Palatului Republicii, va avea loc un concert festiv şi Gala Premiilor anuale ale Ministerului Culturii, pentru marcarea celor mai reprezentative creaţii în domeniul cultural.

Această perioadă va fi finalizată pe 18 ianuarie, la Sala cu Orgă, unde Orchestra Naţională de Cameră şi Corul Naţional de Cameră, în colaborare cu ICR „Mihai Eminescu”, va prezenta în premieră „Monastirea Argeşului” - tablouri epice de Vlad Burlea pentru solişti, cor, orchestră şi percuţie, după Vasile Alecsandri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite