Ajutoare materiale pentru persoane de vârsta a treia
0
Persoanele vulnerabile de vârsta a treia vor primi, către data de 1 octombrie, ajutoare materiale acordate cu prilejul Zilei Internaţionale a persoanelor în etate. Categoriile beneficiarilor şi mărimea ajutoarelor sunt stabilite de către fondurile locale de susţinere socială a populaţiei. Fiecare dintre cele 35 de fonduri locale are propriul mecanism prin care îşi anunţă beneficiarii, transmite IPN.
În municipiul Chişinău vor fi acordate ajutoare unice, a câte 500 de lei, la 1.800 de persoane cu vârsta de peste 75 de ani, care deţin pensii nu mai mari de 1.300 de lei şi nu au beneficiat de ajutoare materiale în perioada anului curent.
Beneficiarii din Chişinău vor putea ridica banii de la filialele „Moldinconbank”, iar cei din ţară de la oficiile poştale prezentând buletinul de identitate. Banii pot fi ridicaţi începând cu a doua parte a zilei de vineri, 29 septembrie.
Pentru alocarea ajutoarelor, din mijloacele Fondului republican de susţinere socială a populaţiei au fost transferate peste şapte milioane de lei.