Accesul în scara blocului din Chişinău în care s-a produs o explozie este încă interzis
0Accesul în scara blocului din bulevardul Moscovei, în care sâmbătă seara s-a produs deflagraţia, este în continuare interzis. Doar locatarii din scările alăturate au putut reveni în locuinţe, iar celor din scara afectată le va fi permis accesul după expertiza tehnică a clădirii. Detaliile au fost prezentate de către primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, la un briefing de presă, transmite IPN.
Edilul a comunicat că cea mai grea placă de beton, care prezenta pericol, a fost evacuată de la etajul 13. Intervenţia a fost de durată întrucât exista riscul de prăbuşire. Pe parcursul zilei de duminică, persoanele din scara afectată au fost lăsaţi înăuntru, câte doi-trei, cu însoţitori, ca să-şi ia actele şi lucruri personale.
Noaptea trecută, la spitalul Ministerului Sănătăţii au fost cazate opt persoane, iar locuri de cazare sunt suficiente. De asemenea, a fost pregătită şi hrană la combinatul şcolăresc din sectorul Râşcani. Au fost pregătite pachete alimentare pentru salvatori, poliţişti şi pentru locatarii care au avut de păgubit.
Ruslan Codreanu a declarat că urmează să fie efectuată expertiza tehnică a clădirii pentru a stabili gradul de avariere. Doar rezultatele expertizei vor arăta dacă oamenii vor putea sau nu reveni în locuinţele lor.
Ca urmare a deflagraţiei, şase apartamente au fost distruse, dar multe altele vor avea nevoie de reparaţie. Municipalitatea urmează să decidă cu privire la acordarea locuinţelor sociale pentru acei care au rămas fără apartamente. De asemenea, se va decide cu privire la alocarea ajutoarelor pentru persoanele ale căror locuinţe au fost avariate. O decizie în acest sens va fi luată după expertiza tehnică.
Primarul interimar a declarat că pe parcursul zilei de ieri a primit numeroase mesaje de la cetăţeni, cu informaţii despre persoane care deţin în locuinţe butelii de gaz. Potrivit edilului, autorităţile nu au dreptul să intre în spaţiul privat, însă urmează a fi create comisii mixte în fiecare sector, care vor discuta cu populaţia cu privire la pericolul buteliilor.
Patru persoane, inclusiv un copil de patru ani, au murit în urma deflagraţiei. La spital rămâne tânăra în apartamentul căreia s-a produs explozia, care are arsuri grave, şi un pompier rănit în timpul intervenţiei.
Procuratura a intentat un proces penal, care poate servi temei pentru declanşarea unei cauze penale pentru omor din imprudenţă.