Slusari şi Reniţă, într-un glas: Există pericolul unei majorităţi proruse în viitorul Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Slusari şi Iurie Reniţă, în studioul TVR Moldova
Alexandru Slusari şi Iurie Reniţă, în studioul TVR Moldova

Vicepreşedintele Platformei DA Alexandru Slusari şi Iurie Reniţă, candidat la funcţia de deputat pe lista PUN, sunt îngrijoraţi de divizarea dreptei înaintea alegerilor anticipate, pe fundalul unei „consolidări exemplare” a forţelor de stânga. Potrivit lor, partidele proruse ar putea crea o majoritate parlamentară în viitorul Parlament, lăsând dreapta politică în opoziţie pentru o perioadă de 4 ani, transmite IPN.

Alexandru Slusari spune că formaţiunea sa a depus abia luni actele pentru înregistrare la CEC, întrucât s-a aşteptat până în ultimul moment consolidarea forţelor de dreapta şi crearea unui bloc electoral PAS-Platorma DA-PUN.

„După înfrângerea de la alegerile prezidenţiale, forţele antieuropene fac tot posibilul pentru a nu permite irosirea niciunui vot. Vedem acest bloc PSRM-PCRM. De fapt, este consolidarea a patru grupări politico-criminale: Plahotniuc-Dodon-Şor-Platon. Ei s-au consolidat şi au făcut acest lucru sub steag geopolitic, în spate este Federaţia Rusă. De asta noi ne-am dorit un bloc extins cu toate forţele proeuropene, ca să avem garantat 60 de mandate. Avem ceea ce avem”, a spus Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Părerea lui Slusari este împărtăşită şi de potenţialul candidat la funcţia de deputat pe lista PUN, Iurie Reniţă. Potrivit lui, planează riscul ca următoarea coaliţie de guvernare să fie una de stânga.

„Formula PAS-Platforma DA- PUN ar fi însemnat un segment de electorat extrem de extins, astfel se putea contracara «ofensiva roşie» de la Moscova în frunte cu generalul Voronin. Coagularea stângii s-a produs la indicaţia expresă a Moscovei, fapt care vorbeşte despre pericolul coagulării lor şi în viitorul Parlament. Ar putea fi creată o majoritate Voronin-Dodon-Şor-Usatîi. Ei nu vor avea nicio mustrare de conştiinţă în acest sens”, a spus Iurie Reniţă.

Şase entităţi politice au fost deja înregistrate de către Comisia Electorală Centrală în calitate de concurenţi electorali la alegerile din 11 iulie. Potrivit legii, campania electorală începe pentru fiecare concurent, în momentul înregistrării sale oficiale la CEC.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite