Preşedintele Parlamentului, Igor Corman: „Referendumul privind asocierea cu UE este doar o speculaţie politică“
0Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, spune că insistenţa unor actori politici din Moldova asupra desfăşurării unui referendum privind semnarea Acordului de Asociere cu UE este doar o speculaţie politică. De asemenea, oficialul spune că nu sunt veridice nici afirmaţiile precum că Moldova îşi pierde din suveranitate dacă se asociază la UE, transmite IPN.
Igor Corman a declarat pentru jurnalişti după şedinţa Parlamentului de joi, 15 mai, că cel mai bun referendum vor fi alegerile din această toamnă, deoarece populaţia va decide care partide să acceadă în următorul Parlament în funcţie de care vector de dezvoltare externă o interesează. Plus la aceasta, şeful Legislativului consideră că autorităţile trebuie să asigure linişte în societate pentru a ajunge cu bine la următoarele alegeri, la care cetăţenii să se expună în mod democratic, potrivit IPN.
Preşedintele fracţiunii liberal-democraţilor în Parlament, Valeriu Streleţ, s-a referit la ultimatumul comuniştilor către preşedintele Nicolae Timofti de a lua o decizie timp de două săptămâni privind organizarea unui referendum în legătură cu semnarea Acordului de Asociere. Politicianul zice că PCRM trebuie să ţină cont de faptul că prin Constituţie sunt interzise instigările la destabilizarea situaţiei din societate.
De asemenea, parlamentarul a făcut apel ca toate organele competente să fie vigilente la declaraţiile actorilor politici mai mari sau mai mici referitor la ceea ce se întâmplă în Moldova şi să nu permită destabilizarea situaţiei din ţară.