Politicienii din Republica Moldova au pierdut total încrederea populaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Republica Moldova nu există vreun partid politic care s-ar bucura de încrederea majorităţii populaţiei, iar ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. Sunt câteva dintre rezultatele studiului sociologic „Anul 2014 în opinia populaţiei Republici Moldova”, prezentat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova în parteneriat cu Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Studiul este un rezumat al opiniilor oamenilor despre procesele politice, economice şi sociale care au avut loc în ţară pe parcursul anului 2014. Acesta a fost efectuat în perioada 8-20 ianuarie 2015, pe un eşantion de 1.171 de respondenţi din 79 de localităţi ale Republicii Moldova, inclusiv regiunea transnistreană.

2014 vs. 2013

Întrebaţi cum li s-a părut, în general, anul 2014 în comparaţie cu anul 2013, 38% din respondenţi consideră că a fost un an mai greu. Însă pentru 20,6% anul 2014 a fost unul mai uşor, iar 37% au răspuns că anul 2014 a fost la fel ca anul 2013.

În ceea ce priveşte viaţa oamenilor din localităţile lor, 29% din respondenţi susţin că aceasta a devenit mai proastă în anul 2014, comparativ cu un an în urmă, iar 17% apreciază situaţia actuală din localitate ca fiind una mai bună. În acelaşi context, 48% dintre cei intervievaţi nu au sesizat niciun fel de schimbări care ar fi avut loc în anul 2014. Aceste rezultate denotă că oamenii au simţit o stabilitate a situaţiei, iar cei care sesizează o situaţie mai proastă în anul 2014, în comparaţie cu anul precedent, este acea parte a populaţiei care o duce greu şi se află în sărăcie, a concluzionat Andrei Dumbrăveanu, vicepreşedintele Asociaţiei Sociologilor Şi Demografilor.

Încotro mergem?

Datele studiului demonstrează că mai mult de jumătate dintre respondenţi (54%) consideră că evenimentele din ţară se desfăşoară într-o direcţie incorectă. O altă parte (29%) consideră că direcţia spre care se îndreaptă Republica Moldova este una bună. „Aceste rezultate sunt influenţate de mai mulţi factori: instabilitate politică, dezvoltarea economică etc. Oamenii aşteaptă locuri de muncă, ieftiniri, nu scumpiri”, a adăugat Andrei Dumbrăveanu.

Plictisiţi sau indiferenţi faţă de politică

Numărul persoanelor care nu se interesează de politică este cu mult mai mare decât al celor interesaţi de acest domeniu. Autorii studiului au constatat că circa o pătrime din cei chestionaţi sunt interesaţi de politică, 7% sunt foarte interesaţi, 46% - puţin interesaţi, iar 18% - nu se interesează deloc de politică.

Participanţii la sondaj s-au pronunţat şi asupra alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014. 41% din respondenţi cred că acestea nu au fost libere şi corecte, iar 36% consideră că scrutinul s-a desfăşurat conform legislaţiei.

Nu credem în politicieni

Întrebaţi în care dintre liderii politici au încredere, participanţii la chestionar au răspuns cel mai frecvent că nu nu au încredere în nimeni (40%). Specialiştii spun că este un indice negativ destul de mare, care nu s-a înregistrat în anii trecuţi. Restul respondenţilor au demonstrat că topul încrederii este menţinut de Iurie Leancă (15%), Vlad Filat (12%) şi Marian Lupu (10,6%). Ultimele locuri pe scara încrederii sunt ocupate de Zinaida Greceanîi (2,6%) şi Sergiu Mocanu (1,8%).

Studiul mai arată că în ţară nu există niciun partid politic care s-ar bucura de încrederea majorităţii populaţiei. Dintre respondenţii care împărtăşesc anumite convingeri politice (804), cei mai mulţi au pledat pentru PLDM (23,7%). Următorii 22% susţin PSRM, iar 15,7% ar vota PD.

Experţii au constatat ca fiind o problemă faptul că fiecare a patra persoană nu ştie cu cine ar vota dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale. Dintre cei decişi, pentru PLDM sunt gata să voteze 16,3% din respondenţi, pentru PSRM - 15,1%, pentru PD - 10,8%, pentru PCRM - 9,5%, pentru PL – 7,3%. Şi Partidul „Patria” ar beneficia de un număr de voturi - 5,6%, în timp ce pentru alte partide ar vota 4,1%.

Principalele evenimente ale anului 2014

Fiecare respondent a numit câte trei evenimente politice considerate cele mai importante în anul 2014. Astfel, evenimentul politic al anului este considerat scrutinul parlamentar (75,1%). Urmează semnarea Acordului de Asociere cu UE (47,4%), liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni (43,6%), agravarea situaţiei din Ucraina (24%) şi relaţiile tensionate cu Rusia (17,9%).

Iurie Leancă, preşedintele ţării

Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri directe pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, mai mult de 14% din respondenţi ar vota pentru Iurie Leancă, peste 13% ar vota pentru Igor Dodon şi aproximativ 12% - pentru Marian Lupu. Moldovenii i-ar vedea în funcţia supremă de stat, de asemenea, pe Vlad Filat (11,3%), pe Vladimir Voronin (10,1%), pe Dorin Chirtoacă (9,9%), pe Mihai Ghimpu (6,2%), pe Igor Corman (5,5%), pe Zinaida Greceanîi (4,1%), pe Renato Usatîi (3,7%) şi pe Nicolae Timofti (2,4%). Totodată, 46,8% din cei intervievaţi nu au făcut o alegere.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite