Purtător de cuvânt al comisarului european pentru Energie: „Sperăm că lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni vor începe curând“
0Comisia Europeană este încrezătoare că lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni vor fi demarate în curând, susţine purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Energie.
„Comisia se află în contact strâns cu autorităţile din România şi Republica Moldova privind acest subiect. Suntem încrezători că lucrările vor fi demarate în curând“, a declarat Marlene Holzner, purtător de cuvânt al comisarului european pentru energie, Günther Oettinger potrivit Mediafax.
Potrivit aceleiaşi surse, aceasta nu a vrut să comenteze scrisoarea trimisă comisarului european de către Elena Băsescu. Ieri, europarlamentarul PDL, Elena Băsescu, i-a trimis o scrisoare comisarului european Gunther Oettinger, în care îi cere să ia măsuri cu privire la „mascarada“ regizată de premierul Victor Ponta, în ceea ce priveşte lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni.
Cristian Ghinea: „Gazoductul Iaşi-Ungheni are şi o semnificaţie care Moscovei nu-i place“