Dodon refuză să semneze decretul pentru numirea în funcţia de ambasador a trei din cei nouă candidaţi propuşi de către Guvern
0După ce premierul Filip i-a transmis lui Igor Dodon o listă cu nouă candidaţi pentru funcţia de ambasador, vineri, 24 februarie, şeful statului a respins trei dintre candidaţii propuşi de către Guvern. În acest context, preşedintele propune consultări adiţionale pentru a conveni asupra numelui altor candidaţi, ceea ce înseamnă că există posibilitatea ca el să accepte, în cele din urmă, lista.
Cele trei candidaturi respinse de către Igor Dodon sunt: Vladimir Ciobanu, propus ambasador în Belarus, fost consilier prezidenţial. Valeria Şeican, propusă ambasador în Austria, fosta consilieră a ministrului Culturii. Igor Klipii, propus ambasador în Marea Britanie, actualmente secretar general-adjunct al Parlamentului.
Potrivit portalului deschide.md, cu referire la surse proprii din cadrul Guvernului, lista celorlalţi şase ambasadori propuşi de către Executiv preşedintelui ţării spre aprobare este formată din următorii candidaţi:
Ambasador în SUA - Aurel Ciocoi, actualmente ambasador în China.
Ambasador în Grecia- Anatol Vanghelie, actualmente secretar general al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Ambasador în Spania -Violeta Agrici, actualmente şef al Direcţiei Generale Afaceri Consulare la MAEIE.
Ambasador în Franţa - Emil Druc, actualmente şef Direcţie Generală Cooperare Multinaţională la MAEIE.
Reprezentant Permanent pe lângă ONU - Victor Moraru, actualmente adjunctul lui Druc.
Ambasador în Polonia- Vladimir Chirinciuc, actualmente angajat al Ambasadei din Austria.
