Dialog virtual cu Mihai Ghimpu

Mihai Ghimpu este preşedintele Partidului Liberal din Republica Moldova şi o voce incomodă pentru fostul premier, de la Chişinău, Vlad Filat.

Pe 13 mai, liderul liberalilor de peste Prut, Mihai Ghimpu, a publicat un nou comentariu privind modul în care s-a ajuns la situaţia politică actuală, din Republica Moldova. Am pornit de la această opinie, pentru un dialog virtual cu cel care, alături de Marian Lupu şi Vlad Filat a încercat un curs pro-Vest, al evoluţiei celui de-Al Doilea Stat Românesc.

Sunt multe lucruri pe care opinia publică românească, in integrum, le află abia acum.

Asta se întâmplă pe un fond de amărăciune, vizibil şi în rândurile postate pe blogul său, de preşedintele Partidului Liberalilor, Mihai Ghimpu, intitulate: De ce şi cât va sta în genunchi în faţa Rusiei R.Moldova?

Într-un asemenea context, am optat – în folosul unei reflecţii publice – pentru formula publicistică a unui dialog…virtual, în care afirmaţiile politicianului de la Chişinău sunt întrerupte de intervenţiile celui care scrie aceste rânduri-gânduri.

Demersuri publicistice similare, cu cel de faţă, vor viza, în perioada următoare, şi pe ceilalţi trei lideri importanţi din inima ex-republicii sovietice, dintre Nistru şi Prut – Vladimir Voronin, Vladimir Filat, Marian Lupu.

De ce? Pentru simplul motiv că este cazul să li se reamintească tocmai ceea ce unii dintre ei evită, cu încăpăţânare, ca să recunoască.

Ei nu sunt părinţii fondatori ai unei noi ţări!

Ci doar administratori temporari a circa 2.100.000 de europeni, alţi 1.000.000 fiind plecaţi în Occident, 500.000 în Rusia şi 400.000 sub ocupaţie străină, în Transnistria.

CE ESTE CRUCIAL PENTRU RUSIA

Ce stare de spirit aveţi după popasul comicului vestit la... NATO, Dmitri Rogozin, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău?

În genunchi în faţa Rusiei stau nu cei ce conduc Republica Moldova, ei se cred pe cal, iar unul din ei crede că el este “primul”; în genunchi stă poporul, adică noi, românii-moldoveni, cărora de peste 200 de ani străinii, şi-n primul rând ruşii, ne tot spun cine suntem, cum se numeşte limba vorbită de noi, cu cine să fim şi cu cine să nu fim împreună. Pentru Rusia e crucial ca Republica Moldova să nu fie nici cu Uniunea Europeană – în marea familie a civilizaţiilor cultivate, nici cu România, de care o leagă istoria şi sângele, ci cu Rusia; dovada – istoria falsificată de ea începând cu 16 mai 1812 !!! Alexandru I cu Golenisciev-Kutuzov, Stalin cu Molotov, Putin cu Kozacul si superstrategul sau Rogozin au fost şi sunt cei, care zi şi noapte se gândeau şi se gândesc în continuare cum să ne facă “fericiţi”. Iată “povestea” Rusiei despre ocupaţiile din 1812, 1940, 1944: “salvaţi” şi ,,eliberaţi”, chipurile, de Imperiul otoman şi de români – în consecinţă, Ţara Moldovei ruptă-n două în 1812, iar România – în 1940.

DE PARCĂ AM FI ÎN KALININGRAD

Problema totuşi nu este "povestea" Rusiei, ci a modului în care autorităţile de la Chişinău, recunoscute la ONU, privite cu deferenţa cuvenită, de la Casa Albă, tratate fratern, de oficialii de la Bucureşti, înţeleg să contracareze tentative imperiale. Cu demnitate şi fermitate. Sau cu capul plecat...

În prezent suntem liberi şi independenţi, recunoscuţi şi de cei ce ne-au ocupat, de Rusia, dar nu liberi de a adera la Uniunea Europeană sau de a ne uni cu România, ţara tuturor românilor; independenţi, dar dependenţi de Rusia, până ne va ocupa din nou, este vorba de timp şi de conjunctura potrivită Rusiei, aşa cum a fost în 1812-40-44 şi 1991, cand au ocupat Transnistria şi oraşul Tighina (dacă n-au putut avea tot teritoriul, au înşfăcat măcar o parte, doar ca să se poată menţine în Balcani). Ne-au băgat ideea că suntem “moldoveni” de naţionalitate şi vorbim “limba moldovenească”, dar de vorbit să vorbim în rusă, nu la ei în ospeţie, la noi, acasă, de parca am fi în Kaliningrad.

CINE NEAGĂ SPIRITUALITATEA CARE NE DEFINEŞTE

Una este amărăciunea momentului. Alta  e concluzia că Rusia va ocupa, din nou, teritoriul european dintre Nistru şi Prut. O variantă exclusă. De la Summitul Alianţei Nord-Atlantice, din Portugalia, din noiembrie 2010, prin vocea secretarului general al NATO - care a avut acordul tuturor statelor membre, îndeosebi a SUA -, Republica Moldova se bucură de protecţia aliaţilor, nemaifiind pe harta europeană o zonă la îndemâna armatei ruse. Sfera de influenţă occidentală are graniţă pe Nistru. De unde şi nervozitatea imperialilor răsăriteni, care dincolo de declaraţii bombastice, pe plan militar nu vor risca o acţiune precum aceea din Georgia, în vara anului 2008. 

Rusia nu vrea să avem o Istorie a românilor. Ea vrea ca Istoria Republicii Moldova să fie scrisă pe placul ei, ca în anii de trista ocupaţie! R. Moldova – stat independent!!! Dar cu Mitropolit subordonat Patriarhiei Rusiei, de parca am fi republica Volgograd! La toate serviciile divine obligatoriu este pomenit Patriarhul Rusiei şi nu cel al României, cum ar fi corect; nici cum nu vor să recunoască originile noastre româneşti, de aceea neagă spiritualitatea care ne defineşte. Aşa au văzut şi aşa văd conducătorii Rusiei “fericirea” a patru milioane de români moldoveni, care au locuit şi locuiesc în spaţiul pruto-nistrean – teritoriu moştenit de la strămoşii noştri daci, şi nicidecum al Rusiei, cum pretindeau foştii şi pretind unii dintre actualii politicieni ruşi. Am păşit în al 202 an de cand ne-aţi “fericit”, mulţumim , spasibo, uvajaemîe gospoda Rossii, no mî v vaşei pomoşci i sciastii ne nujdaemsia, nahlebalisi russkogo “sciastia” naşi roditeli, dedi, pradedi i bratiia.

ÎNDEPLININD ORDINE STRĂINE

Aceste detalii confirmă faptul că, din tot ceea ce a fost puterea sovietică, în România răsăriteană, au rămas doar simboluri menţinute cu îndărătnicie, dar pe care, o viitoare guvernare ferm pro-occidentală, le va putea elimina prin aplicarea, inteligentă, fără echivoc, a unor practici şi standarde europene, care impun supremaţia legii, înlăturând actuala forţă, perimată, a cutumei. 

Trist, dar adevarat e când spunem, că libertatea unui popor nu întotdeauna depinde de el sau de conducătorii pe care îi are, cu toate că ultimii au rolul decisiv în salvarea libertăţii poporului; exemple avem multe în istoria omenirii (războaiele câştigate de Ştefan cel Mare şi Sfânt, Domnitorul Moldovei; cel câştigat de Finlanda în lupta cu URSS etc.) Şi totuşi, făcând abstracţie de conjuncturile politice, soarta unui popor a depins întotdeauna şi în toate timpurile de cel, care se afla la cârma statului, fie el domnitor, preşedinte sau prim-ministru, căci el a fost şi rămâne pentru mulţime un exemplu de demnitate… Nu degeaba există expresia “funcţie de demnitate publică” , presupunându-se de la sine, că aceasta obligă la exemple pozitive. Exemplele, la noi, însă, pot fi diferite… Astăzi, unii, gustând puterea, uită de menirea funcţiei pe care o deţin şi cred că pot face cu ea tot ce-şi doresc. Trădarea şi punerea în genunchi a propriului popor, pe care ţi-a căzut norocul să-l conduci – această jertfă nevinovată adusă străinului, nu mai este una de ocară, cum nu mai este pentru unii o ruşine să furi… Aş putea să dau exemple din istorie, dar nu acest scop urmăresc; vreau să mă refer nu la trecutul nostru istoric, unde am avut de toate: şi viaţă dată pentru libertatea poporului, dar şi trădare în numele propriului orgoliu – orgoliul de a fi primul în toate. Dar poţi oare fi “primul”, îndeplinind ordine străine, deci, fiind de fapt în simbrie la străin, adică sub un străin?

UN ACORD CE POATE FI ORICÂND ANULAT

Soarta unei comunităţi depinde şi de conştiinţa de sine pe care o are. Una afectată, în Republica Moldova, de două realităţi ce nu pot fi negate. Aceia care au trăit în Regatul României şi s-au trezit cu cizmele sovietice năvălind în ograda proprie sunt în etate sau la o vârstă când preferă să nu mai rişte nimic. Urmaşii lor, îndeosebi nepoţii, în bună parte sunt plecaţi la studii sau la muncă unde au văzut cu ochii. Pe sedentarismul populaţiei rămase între Prut şi Nistru, aşa cum am mai scris, doar de 2.100.000 europeni, mizează şi politicienii cu influenţă, de la Chişinău. Unii în genunchi, la modul figurat. Alţii exasperaţi de încremenirea, în proiectul neviabil, al Republicii Moldova. Câţiva ţinuţi departe de tribunele de afirmare publică a presei evident aservită celui care asigură existenţa instituţiilor media. În schimbul cărora primesc osanalele deja ştiute. 

Vreau să vorbim despre prezent, deoarece cunoaştem, că prezentul construieşte viitorul. Aşadar, de ce stă R. Moldova în genunchi în faţa Rusiei, de ce tac moldovenii când văd că alesul lor, în loc să-i conducă cu demnitate, spune ce le convine/place conducătorilor Rusiei, semnează ce documente vor ei! Într-un cuvânt, face tot cum doreşte Cremlinul, altfel cum să înţelegem, că după ce juri pe Constituţia R. Moldova, semnezi Acorduri cum prevede legislaţia Rusiei, nu cum prevede legislaţia noastră. Cred că deja aţi înţeles că este vorba de Vlad cel Filat, care la o întâlnire cu brigadirul colhozului “PMR” a dat jos de pe perete stema de stat şi tricolorul, ca să nu-l streseze pe acesta, iar la ultima intâlnire, din 5 decembrie 2012, cu Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat Acordul “sărbătorilor”, Acord, care prevede organizarea în fiecare an, de 9 mai, sărbătoarea “victoriei în Marele Război pentru apărarea Patriei”, “uitând” că legislaţia R. Moldova prevede sintagma “al doilea război mondial”!

MOLDOVENILOR LE PLAC TRĂDĂTORII?

Un acord ce poate fi oricând anulat, devenind o simplă hârtie, în viitor ascunsă... chiar de cel ce şi-a pus acolo semnătura, evident umilă. Nu acordul păcălitor este problema, ci voinţa politică de a îl trimite la groapa de gunoi a istoriei recente...

Iată, stimaţi români – moldoveni, cine ne pune în genunchi în faţa conducătorilor Rusiei, iată de ce superstrategul Rogozin şi-a făcut apariţia pe data de 9 mai în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ce credeţi, stimaţi cetăţeni, despre asemenea conducători? Care ar fi motivul acestor conducători, care jură cu mâna pe Constituţia R. Moldova, dar după ce ocupă funcţia uită de jurământ şi fac doar ce vor ei sau ce li se spune de undeva, din piaţa Roşie, fie în folosul personal, fie în interesul străinului, numai nu în folosul poporului? De ce apără interesele Rusiei şi nu ale statului, în numele căruia au jurat. O să spuneţi, că politica e o mare c… sau că aşa ni-i norocul şi această soartă ne este dată de la Dumnezeu… nu pot să fiu de acord, Domnul cel de sus a dat poporului român ceea ce a dat tuturor popoarelor şi spun aceste cuvinte în ziua Paştelui Blajinilor (Dumnezeu să-i odihnească pe cei morţi şi-n primul rând pe cei, care au murit pentru cauza poporului lor). Problema e în noi, dragi români, da, e în noi şi stiţi de ce, pentru că: - ne place să fim amăgiţi; - nu ne plac oamenii cinstiţi sau ne plac mai puţin; - moldovenilor le plac tradătorii şi le place să-i ierte (“tradare să fie, dar să ştiu şi eu”, vorba lui Caragiale); - suntem prea orgolioşi şi plini de sine şi mai repede ne dăm cu cel ce ne tradează, ce ne amăgeşte, ne fură, decât cu adevărul şi dreptatea; - ne bucurăm când stăpânul sau trădătorul ne aruncă câte un os, chiar de pierde poporul; - folosim omul şi Ţara în interes personal sau în interesul “şefului” şi al străinului, numai să ne fie bine; - ne place să slujim mai mult străinului, decât poporului; - ne place să trăim cu capul aplecat, decât cu capul sus şi cu demnitate; - ne place să vorbim în limba rusă, cu toate că am fost ocupaţi de Rusia, decat în limba română; - îi credem pe cei ce ne-au ocupat mai mult decât pe ai noştri în problemele ce ţin de identitatea noastră, de denumirea limbii vorbite, de adevarata istorie a noastră; - ne place să fim mai bine cu străinul, decât cu fratele; Întru-un cuvânt, ne place cel ce ne ocupă, ne trădează, ne amăgeşte, ne fură, ne sărăceşte moral şi material, dorind totodată să trăim în libertate, în bunăstare şi cu multă dreptate.

DUMNEZEU DĂ, DAR...

Cu siguranţă, unii români acceptă să fie amăgiţi. Dar acest portret colectiv, conform căruia moldovenilor le plac trădătorii, se potriveşte unor conaţionali fără viitor politic. Am cunoscut nu puţini juni de peste Prut, români verticali, care sunt conştienţi că acum puterea o au cei ce se îmbată cu aceasta, dar văd total diferit viitorul pământului pe care s-au născut. Ei nu se plâng. Chiar dacă nu au funcţii importante, nici conturi relevante în bănci, nici pârghii specifice unei puteri încă marcată de mentalitatea sovietică. Dar au şansa următoarelor decenii, primii zece ani următori fiind suficienţi pentru a mătura scena politică, de la Chişinău, de impostori şi de susţinătorii lor, cunoscuţi, de la răsăritul tot mai întunecat al Europei. 

Aşa ceva, dragi români de pretutindeni, Dumnezeu n-a dat, Maria sa a dat Omul, pamântul, aerul şi apa pentru el, în rest totul e în mâna lui şi depinde totul de el, atât soarta lui, cât şi soarta poporului său. Iată, din punctul meu de vedere, răspunsul la întrebarea “de ce şi cât va sta R. Moldova în genunchi în faţa Rusiei”. Vorba populară: Dumnezeu dă, dar în torbă nu pune. Este o dovadă în plus a vieţii trăite de român, fie el moldovean, muntean, ardelean, bănăţean, oltean, bucovinean, maramureşean, sau transnistrean… În toate timpurile, indifirent de cine i-a fost domnitorul sau Prim- ministrul. Aşadar, nu uitaţi să vă cumpăraţi torbă, dar aveţi mare grijă ce puneţi în ea – fericire sau necaz, dragoste sau ură, omenie sau despotism, grijă de OM, de Ţară sau slugă la stăpân, valori şi principii sau orgolii şi autoritarism, onestitate şi demnitate sau minciuni şi hoţie… Fiecare naţiune şi popor îşi dezvoltă singur calităţile sale.

POLITICA RUSIEI DE A DOMINA ÎN TOATE

Poporul român, in integrum, are calităţi ştiute şi respectate de vecinii istorici. Vremelnicele victorii, ale unor cotropitori - deveniţi azi oale şi ulcele - au fost doar rodul lipsei de unitate, exploatată abil de promotorii principiului... divide et impera. Cum erau locuitorii plaiurilor mioritice, în anul 1599? Sub trei stăpâniri distincte. Dar la 1600? Sub un singur sceptru unificator, al lui Mihai Viteazul. Cum erau pâmântenii teritoriilor intra şi extracarpatine, în anul 1917? Umiliţi de viforniţele stârnite în Vestul şi Estul Europei, călcaţi în picioare, de trupele ocupante. Şi cum erau, tot ei, la 1 Decembrie 1918? Într-o singură, mare şi frumoasă ţară, numită şi azi România. Care are şi acum nevoie de bărbaţi de stat. Meniţi să ridice din ţărâna patriei fruntea semenilor de acelaşi grai şi sânge.

Noi, urmaşii lui Decebal, nu am fost un popor războinic, ne-am croit viaţa fără războaie, nu am ocupat teritorii ce nu ne aparţineau şi nu am luat de la nimeni nici o farmătură, am trait din munca noastră. Istoria, însă, ne demonstrează, că nu toate popoarele au procedat la fel; unul din ele este şi poporul rus, căruia i-a plăcut şi încă îi mai place să ocupe şi să subjuge popoarele mici. De ce, ce nu le ajunge, zău nu înţeleg, doar astăzi au de toate, în afară de respect din partea popoarelor subjugate. Politica Rusiei de a domina în toate, inclusiv şi-n cele rele, ştirbeşte foarte mult din ceea ce a lăsat ca moştenire poporul paşnic, din ceea ce creează şi astăzi scriitorii, arhitecţii, inginerii, oamenii de cultură şi artă (teatrul, pictura, cinematografia, jurnalismul, radio, TV ect.). Dacă scriitorii, oamenii de cultură, au schimbat la faţă Rusia, atunci oamenii politici de astăzi menţin, din păcate, faţa Rusiei ţariste şi comunisto-sovietice. Din ce motive tac cetăţenii Rusiei timp de 200 de ani despre politica imperială a statului lor în privinţa popoarelor mici. Nu cumva aceasta-i o caracteristică a poporului rus, creată de secole; nu cumva Basarabia istorică şi Transnistria ar fi fost ocupate, indiferent de cine era sau cine este la cârma Rusiei? Păcat, timpurile şi lumea s-au schimbat şi doar în folosul poporului rus va fi, dacă se va schimba şi faţa Rusiei politice.

Nu. Nu este o caracteristică a poporului rus. În primul an după ce ruşii vor putea călători liberi în Europa, puterea de la Kremlin va deveni o tristă pagină de istorie. Fără inamicii inventaţi, fără ostilitatea artificial creată faţă de occident, fără propaganda care şi azi îi identifică pe americani cu duşmanii naţiunii ruse - dar nu se scoate o vorbuliţă despre ocuparea paşnică, de către chinezi, a sudului Federaţiei Ruse - Vladimir Putin şi aceia care îi seamănă, ca două picături de apă, ar fi înlăturaţi într-o singură zi, democratic, prin alegeri libere. Aţi fost în Germania, domnule Mihai Ghimpu şi aţi văzut acolo un exerciţiu democratic inexistent la Chişinău. Cum s-a schimbat Germania nazistă se poate schimba şi Rusia putinistă. Dar problema dumneavoastră este situaţia Republicii Moldova. Postarea de pe blogul dumneavoastră, din 13 mai, nu răspunde la cea mai simplă întrebare. Doriţi alegeri sau o nouă guvernare, cu angajamente scrise, tipice orientării, ferm asumate, pro-Uniunea Europeană? Răspunsul îl ştiţi dumneavoastră mai bine. A venit timpul să şi acţionaţi. Într-un sens sau altul. Am onoarea să vă salut.