Consulatul general al Bulgariei, deschis astăzi la Taraclia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Taraclia este inaugurat marţi, 31 octombrie, Consulatul general al Bulgariei, de serviciile căruia vor beneficia cetăţenii din regiune, preponderent de etnie bulgară. Anunţul a fost făcut de către ministrul Afacerilor Externe, Andrei Galbur, la o conferinţă de presă, ţinută alături de omologul său bulgar, Ekaterina Zaharieva, care se află într-o vizită de două zile în Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit lui Andrei Galbur, reprezentanţii comunităţii bulgare care locuiesc în raionul Taraclia au fost şi sunt un factor important al relaţiilor bilaterale dintre cele două state. Andrei Galbur a spus că în acest an se împlinesc 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi Bulgaria şi că în toată această perioadă bulgarii şi-au adus contribuţia la dezvoltarea Republicii Moldova şi la avansarea parcursului european.

„În cadrul întrevederii am vorbit despre importanţa consolidării dialogului politic dintre ţările noastre, despre sprijinul acordat de Bulgaria în procesul implementării reformelor de modernizare a Republicii Moldova. Am vorbit despre dimensiunea europeană în contextul pregătirilor Republicii Bulgaria pentru a prelua preşedinţia rotativă în cadrul UE în prima jumătate a anului viitor. Am vorbit şi despre importanţa consolidării cadrului juridic bilateral”, a spus Andrei Galbur.

La rândul său, Ekaterina Zaharieva, ministrul afacerilor externe al Republicii Bulgaria, a spus că deschiderea Consulatului general al Bulgariei la Taraclia este un lucru realizat într-un termen restrâns de timp. Acest fapt, spune oficialul, s-a datorat asistenţei şi ajutorului oferit de către diplomaţia moldovenească. Ekaterina Zaharieva a mulţumit pentru faptul că etnicii bulgari au posibilitatea să studieze în şcoli limba, istoria şi tradiţiile bulgăreşti.

„Celebrăm 25 de ani de prietenie şi încredere. Am avut o relaţie excelentă pe toate dimensiunile. Trebuie să încurajăm mediul de afaceri pentru a se întâlni cât mai frecvent şi a spori relaţiile comerciale. Schimbul comercial creşte dintre ţările noastre şi putem să obţinem mai mult. Bulgaria va deţine preşedinţia la nivel european în prima jumătate a anului viitor. Acest lucru va permite să consolidăm şi mai mult relaţiile noastre bilaterale. Bulgaria a fost din totdeauna un mare susţinător al parcursului european al Republicii Moldova”, a spus oficialul bulgar.

În perioada 30 – 31 octombrie, ministrul afacerilor externe al Republicii Bulgaria, Ekaterina Zaharieva, efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova. Programul vizitei include întrevederi cu premierul Pavel Filip, cu conducerea raionului Taraclia şi cu reprezentanţii comunităţii bulgare din sudul ţării.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite