Concurs pentru funcţia de membru al Consiliului de Integritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Justiţiei lansează procesul de colectare a dosarelor pentru funcţia de membru al Consiliului de Integritate din partea Guvernului. Pot candida cetăţenii Republicii Moldova cu studii superioare, care cunosc limba de stat, sunt apţi din punct de vedere medical, nu au desfăşurat vreo activitate politică şi nu sunt membri de partid în prezent sau în ultimii doi ani, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, vor fi admişi candidaţii care nu au fost colaboratori operativi sau agenţi sub acoperire ai serviciilor de informaţii sau informatori ai acestora până în anul 1991. Candidaţii nu trebuie să aibă antecedente penale.

Dosarul trebuie să conţină: CV-ul candidatului, copia buletinului de identitate, a diplomei de studii superioare sau echivalentul ei, a carnetului de muncă, scrisorile de intenţie şi de recomandare, cazierul judiciar, certificatul medical, acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, declaraţiile pe proprie răspundere şi de integritate. Dosarele candidaţilor care întrunesc condiţiile de eligibilitate vor fi prezentate Guvernului pentru a decide în privinţa persoanei desemnate în Consiliul integritate al ANI.

Dosarele pot fi depuse personal, la Ministerul Justiţiei, str. 31 august, 82, biroul 107 sau prin e-mail, pe adresa natalia.graur@justice.gov.md. Dosarele colectate ale candidaţilor care întrunesc condiţiile de eligibilitate vor fi prezentate Guvernului pentru a decide în privinţa persoanei care va fi desemnată în Consiliul integritate al ANI.

Termenul limită este 12 iunie, ora 17:00. Funcţia de membru a devenit vacantă după ce Victoria Iftodi a demisionat, devenind judecător al Curţii Constituţionale. Mandatul de membru al Consiliului de Integritate este de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite