Proiectele privind indexarea pensiilor şi ajutoarele de Paşti asumate de Guvern au fost adoptate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
guvern moldova pavel filip

Proiectele de lege care prevăd modificarea formulei de indexare a pensiilor cu 5,3% de la 1 aprilie şi acordarea a 600 de lei pentru pensionari şi pentru deţinătorii de alocaţii sociale, aprobate de Guvern prin asumare de răspundere la 7 martie, anul curent, au fost adoptate. Asta pentru că deputaţii Parlamentului nu au înregistrat şi respectiv nu au votat o moţiune de cenzură, transmite IPN.

Dacă până acum pensiile erau indexate în conformitate cu creşterea preţurilor pentru anul precedent, conform noii formule acestea vor fi indexate în funcţie de media creşterii preţurilor pentru ultimii trei ani. Prin formula veche, indexarea pensiilor era la nivel de 3%.

Potrivit celui de-al doilea proiect de lege asumat de Guvern, statul va acorda 600 de lei pentru Paşti, beneficiarilor de toate tipurile de pensii stabilite până la 1 aprilie 2019, ale căror mărime nu depăşeşte 2000 lei, precum şi beneficiarilor de alocaţii sociale de stat. Excepţie fac beneficiarii de alocaţie pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere. În total, ajutor vor primi circa 610 mii de persoane. Majoritatea - peste 400 de mii sunt beneficiari de pensii pentru limită de vârstă. Ceilalţi sunt persoane care primesc pensii de dizabilitate, pensii de urmaş sau alocaţii sociale de stat.

„Procedura de asumare este una la care se recurge în cazuri de excepţie. Cât ţine de indexarea pensiilor şi cei 600 de lei pentru pensionari şi pentru deţinătorii de alocaţii sociale, aceste proiecte trebuie să intre în vigoare de la 1 aprilie. De aceea, nu avem timp şi nu reuşim până la formarea unei majorităţi parlamentare ca aceste proiecte de legi să fie votate în Parlament”, a spus Pavel Filip, în şedinţa de Guvern din 7 martie.

Constituţia ţării prevede că Executivul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii politice sau asupra unui proiect de lege. Guvernul poate fi demis, însă, dacă în termen de trei zile de la asumarea angajamentelor deputaţii înregistrează şi votează o moţiune de cenzură legată de asumarea răspunderii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite