Valeriu Munteanu, infectat cu COVID-19: „De parcă am fost călcat de şenilele unui tanc rusesc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul Partidului Uniunea Salvaţi Basarabia, Valeriu Munteanu, a anunţat că a fost infectat cu noul coronavirus. Politicianul a afirmat că în prima zi cu simptome s-a simţit „de parcă am fost călcat de şenilele unui tanc rusesc”.

„Acum sunt bine, fără nici un fenomen din prima zi, doar o senzaţie recurentă de “cosmos”. Soţia şi copiii nu au avut şi nu au nici un simptom al coronavirusului. Timp de cel puţin 2 săptămâni voi fi în izolare la domiciliu, până ne asigurăm că virusul “s-a stins” de tot şi nu mai pot contamina pe nimeni. Am o mare rugăminte către toată lumea, un îndemn pe care l-am avut constant în ultimele 5 luni - conştientizaţi că există totuşi Covid, că este foarte periculos pentru multe categorii de cetăţeni, protejaţi-vă pe cât este posibil, ajutând astfel sistemul nostru medical, care este sub o presiune enormă în această perioadă”, a scris Valeriu Munteanu pe Facebook.

Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 22.105, după ce vineri, 24 iulie, au fost confirmate alte 378 de cazuri, în urma procesării a 1.317 de probe.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite