Sportivii moldoveni vor lupta la circul din Tiumen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecționata de lupte greco-romane a Moldovei vor pleca astăzi în Rusia pentru a participa la un prestigios turneu internațional, rezervat seniorilor.Memorialul "Ivan Poddubnîi" la care vor concura discipolii antrenorului principal al "tricolorilor", Mihai Cucu, a ajuns la ediția a 50-a și se va disputa sub cupola circului din orașul siberian Tiumen.

Decizia organizatorilor de a alege această locație este motivată prin faptul că anume sub cupola circului, la finele secolului XIX - începutul secolului XX, aveau loc lupte între profesioniști, printre care și Poddubnîi. Cariera sportivă a eroului luptelor rusești a început în anul 1896. Inițial el evolua pe arenele de circ în calitate de jongler al halterelor și maestru al luptelor la brâu, iar în anul 1903 el s-a reprofilat în luptător de stil greco-roman. Este multiplu campion mondial în acest sport.

În pofida faptului că la evenimentul din Rusia vor participa selecționate puternice din SUA, Israel, Belarusi, Ucraina, Ungaria, Kazahstan și reprezentanții gazdelor, sportivii moldoveni și antrenorii lor consider că Memorialul "Ivan Poddubnîi" este mai mult un turneu de pregătire către competițiile ulterioare din 2011.

Moldova va fi reprezentată la circul din Tiumen de către șapte sportivi care vor evolua în cinci categorii de greutate: Victor Ciobanu (55 kilograme), Donior Islamov și Maxim Mamulat (60 kilogrameg), Ion Luchița (66 kilograme), Igor Beșleagă (74 kilograme), Marin Cazac și Adrian Mocanu (95 kg).

Competițiile se vor desfășura sâmbătă și duminică.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite