Proprietarii de terenuri agricole vor avea dreptul să construiască pe acestea pensiuni agroturistice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă vor avea dreptul, fără a schimba destinaţia terenurilor, să construiască pe acestea pensiuni agroturistice. Condiţia este ca proprietarul terenului să practice activitate agricolă pe o perioadă de cel puţin cinci ani. Prevederile se regăsesc într-un proiect de modificare a Codului funciar, aprobat în prima lectură de către Parlament, transmite IPN.

Viceministrul Agriculturii, Dezvoltării regionale şi Mediului, Vasile Luca, a precizat că proiectul vine să ofere posibilitatea proprietarilor de terenuri cu destinaţie agricolă să amplaseze structuri de primire turistică şi să desfăşoare activităţi de cazare şi de servire a mesei în localităţile rurale, fără a exclude terenurile respective din circuitul agricol. Ba mai mult, una din condiţii este şi ca în alimentaţia turiştilor să fie prezente produsele crescute pe terenurile agricole respective.

Vasile Luca a subliniat că deschiderea pensiunilor agroturistice va oferi posibilitatea creării locurilor de muncă în mediul rural în domeniul non-agricol. Pentru structurile agroturistice nivelul de confort şi calitatea serviciilor trebuie să atingă standardul de calitate trei stele. În cadrul pensiunilor agroturistice trebuie să se desfăşoare cel puţin o activitate legată de agricultură cum ar fi: creşterea animalelor, cultivarea diferitor tipuri de plante, livezi de pomi fructiferi etc.

În cadrul dezbaterilor în plen Parlamentului, unii deputaţi s-au arătat nemulţumiţi de impunerea termenului de cinci ani de activitate agricolă. În opinia aleşilor poporului, acest lcuru ar pune bariere în calea investitorilor străini care şi-ar dori să lanseze afaceri în Moldova în acest sector.

În replică, viceministrul Vasile Luca a spus că, în opinia Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, termenul de cinci ani este suficient pentru a demonstra cert intenţia proprietarului terenului de a practica activităţi agricole, asigurând astfel realizarea scopului proiectului – de a crea posibilitatea desfăşurării unor activităţi alternative celei agricole. În acest circumstanţe, termenul impus va reduce riscul simulării desfăşurării activităţii agricole cu scopul practicării activităţii de turism.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite