PREMIERĂ: Iata cum arată ecranul tabletei iPad 2, care va fi lansată pe 2 martie la San Francisco

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua generație a tabletei inteligente fabricată de Apple va avea ecran HD și cameră video pentru aplicațiile de chat online și telefonie prin Internet. Aflat în concediu medical, CEO-ul Apple Steve Jobs nu și-a confirmat încă prezența la evenimentul de lansare a lui iPad 2.

La nici un an de la lansarea mondială a lui iPad, tableta electronică fabricată de Apple cu scopul de a înlocui calculatoarele portabile multimedia, compania condusă de Steve Jobs pregătește lansarea următoarei generații de tablete inteligente, iPad 2.

Evenimentul va avea loc miercurea viitoare, pe 2 martie, la San Francisco, informează Allthingsd.com. Potrivit experților din domeniul electronice business-to-consumer, iPad 2 va fi mai subțire decat modelul existent deja pe piață.

Printre elementele de noutate se vor mai număra ecranul HD, precum și o cameră video frontală care va permite apeluri video pe platformele de chat online și cele de telefonie prin Internet.

În acest moment nu se știe dacă CEO-ul Apple Steve Jobs va fi „maestrul de ceremonie" la evenimentul de lansare al iPad 2, deoarece în urmă cu două luni acesta a intrat în concediu medical.

De la lansarea din aprilie 2010 și până în prezent, Apple a vândut peste 15 milioane de tablete inteligente iPad.

Site-ul iFixYouri.com a dezvăluit prima imagine neoficială cu ecranul HD al tabletei iPad 2.

image
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite