Se vor rememora momentele din Sfatul Ţării, raptul sovietic din 1940 (reiterat în 1944) şi drumul greu al noii Republici Moldova către deplina regăsire de sine. Se vor rosti deziderate şi lozinci.

Dar până la reunificare mai e mult, după cum arată toate sondajele de opinie realizate peste Prut, din 1991 încoace. Curentul unionist este în creştere, inclusiv printre cetăţenii de alte etnii, însă anti-românismul cultivat de sovietici este încă puternic. Iar elita basarabeană - cu unele notabile excepţii - reprezintă principala frână în calea reunificării.

Şi aceasta, deoarece lipseşte, din elita de azi, spiritul generaţiei lui Constantin Stere, Ion Buzdugan, Ion Nistor şi Pan Halippa. O generaţie care, deşi educată în cultura rusă, a ştiut să îşi păstreze şi să îşi cultive sufletul românesc şi, mai ales, să creadă în România, indiferent de ipostazele prin care trecea micul regat de la Gurile Dunării.

Cei care spun că România de azi - România lui Dragnea, Dăncilă, Vâlcov ş.a. - nu are nimic de oferit Republicii Moldova uită în ce condiţii şi cu ce Românie s-a unit Basarabia în 27 Martie 1918. Cu o Românie pe jumătate ocupată de Puterile Centrale, devastată de război şi în totală incertitudine cu privire la viitorul ei!

Da, la finele lui martie 1918, România, cu acordul Antantei (care luase act de trădarea Rusiei bolşevice şi de imposibilitatea ţării noastre de a continua singură să ţină frontul de Est), semnase un umilitor armistiţiu cu Puterile Centrale. Jumătatea de sud a ţării era ocupată de Puterile Centrale, iar Dobrogea fusese preluată de Bulgaria. Nu se ştia care va fi soarta monarhiei şi a Dinastiei de Hohenzollern, mai ales că nici pe celelalte fronturi Antanta nu dădea semne că îşi revine.

Ei, bine, chiar în aceste condiţii, reprezentanţii poporului din Basarabia, cu o puternică majoritate (86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 de abţineri), au considerat că este mai bine pentru această jumătate de Moldova să meargă alături de ameninţatul stat român, decât alături de Rusia bolşevică sau într-o fragilă independenţă. Nicăieri, în actul Unirii şi în intervenţiile din Sfatul Ţării - atât cât s-au păstrat -, n-a fost vorba despre "ce are de oferit România", despre "nivelul de trai", despre "unde ne e mai bine". Străbunicii actualilor lideri politici de la Chişinău au vorbit, dimpotrivă, de unitatea de neam şi de limbă, de regăsirea identităţii, de necesitatea sacrificiului individual pentru binele comun.

România de azi nu e, desigur, Germania. Dar se află într-o poziţie strategică, economică şi socială net superioară celei din martie 1918. Este un stat euro-atlantic, stabil, cu un nivel de dezvoltare şi un standard de viaţă superior celui din Republica Moldova. Crizele prin care trece sunt conjuncturale, nu existenţiale, ca în 1917-1918. Cu toate acestea, elita basarabeană şi o majoritate a populaţiei continuă să fie reticente faţă de ideea reunificării, faţă de evidenţa că drumul actual al Republicii Moldova nu duce nicăieri.

E o grea răspundere pe care şi-o iau în faţa istoriei.

Noroc, însă, că nu le pasă lor de istorie!...