INTERVIU Tatiana Potîng, viceprim-ministru: „Nu ne puteam permite luxul să renunţăm la acest post“

Noul vicepremier pe probleme sociale a vorbit pentru „Adevărul“ despre provocările unui mandat preluat după o perioadă de criză politică şi despre tensiunile din cadrul Partidului Liberal

„Adevărul“: Veniţi din Educaţie, însă noua funcţie presupune şi multe alte atribuţii. Cum vedeţi priorităţile din acest domeniu destul de vast, de altfel?

Tatiana Potîng: Educaţia este o componentă a domeniului social şi în calitatea mea de viceministru eram implicată în activitatea comisiilor care ţin de portofoliul vicepremierului responsabil de domeniul social. Eram membră a comitetelor, a comisiilor de protecţia copilului, de sănătate publică ş.a. Tot din experienţa mea de viceministru ştiu care sunt strategiile-umbrelă pe domeniul social. Cu alte cuvinte, nu-mi este deloc străin domeniul. Educaţia, cultura, tineretul, protecţia socială, toate se integrează pentru că trebuie să ofere servicii sociale cetăţenilor.

Cu atâtea ministere cu caracter social, de ce ar mai fi nevoie de acest post de vicepremier fără portofoliu?

Acest post există în toată lumea. Vicepremierul pe domeniul social nu dirijează activitatea ministerelor respective, ele au autonomie deplină şi sunt din punct de vedere statutar parte a Guvernului. Vicepremierul are grijă să se realizeze un dialog continuu şi permanent între ministerele de profil. Miniştrii din domeniu constată şi astăzi o carenţă de comunicare. În procesul de elaborare a documentelor de către un minister, de exemplu, celălalt se implică insuficient. Vicepremierul trebuie să aibă grijă ca aceste ministere să fie deschise şi să poată comunica între ele.

Cum aţi preluat ştafeta de la Mihai Moldovanu, având în vedere că el a rămas în cealaltă tabără în cadrul Partidului Liberal, de partea lui Mihai Ghimpu?

Tacit. Nu am avut o discuţie cu dl Moldovanu pe care îl respect foarte mult. Rămâne a fi colegul meu. Am avut o comunicare foarte frumoasă în perioada mandatului dânsului. Sper că vom avea în continuare relaţii bune, pentru că, până la urmă, accederea mea în această funcţie s-a realizat în virtutea unor circumstanţe politice şi nicidecum nu a fost o ambiţie personală.

Cum s-a ajuns la candidatura dumneavoastră în cadrul grupului reformatorilor?

Fiind deja antrenată în activitatea Guvernului şi implicată în domeniul respectiv, s-a considerat că sunt candidatura cea mai potrivită dintre toţi cei din Consiliul de Reformare a Partidului Liberal.

Aţi acceptat din start?

M-am gândit, sigur, inclusiv în virtutea relaţiei cu dl Moldovanu, să nu fie percepută ca o încercare de a-l detrona. S-a decis însă la Consiliul Politic al Partidului Liberal că grupul lui Mihai Ghimpu trece în opoziţie, iar noi nu ne puteam permite luxul să renunţăm la această poziţie. Vrem să fim la guvernare, componenta socială ne preocupă şi a fost important să înaintăm o candidatură.

Care au fost raţionamentele dumneavoastră când aţi decis să vă alăturaţi acestui grup?

Eu am venit în Partidul Liberal în primăvara lui 2008 la Bălţi, când nu se ştia dacă partidul va fi la guvernare. A fost o decizie asumată de a merge pe această dimensiune politică, cu tot ce implică aceasta, cu acea caravană pentru retragerea armatei ruse, când am avut confruntări directe cu comsomoliştii de la Bălţi, şi tot ce a urmat. Nu eram tentată de o eventuală carieră în Guvern sau ca deputat şi nu am condiţionat venirea mea în Partidul Liberal. Am venit pentru că aşa am crezut eu că e bine. Mi-am păstrat această convingere până nu demult, când am văzut că se conturează în discursul preşedintelui Ghimpu nişte note care-mi sunt străine ca viziune politică. Am spus la consiliul din februarie că e timpul să ne desolidarizăm de partenerii noştri de alianţă, PD şi PLDM, să punctăm clar poziţia noastră. Eram nedumerită de parţialitatea pe care o manifesta preşedintele partidului faţă de unul dintre parteneri, mai exact faţă de PD. În continuare, faimoasa strategie 2026 m-a derutat. Eventualitatea trecerii în opoziţie iarăşi a fost unul dintre momentele care m-au pus pe gânduri plus deciziile cu privire la numirea în funcţii a unor colegi luate, după mine, total neargumentat.

Accederea mea în această funcţie s-a realizat în virtutea unor circumstanţe politice şi nu a fost o ambiţie personală.

Aţi ezitat la un moment dat şi aţi vrut să vă întoarceţi, aşa cum spunea dl Ghimpu?

Nu este adevărat. Din momentul în care am decis să semnez declaraţia, nu am avut niciun fel de ezitări. Ba mai mult, cu cât se avansa în denigrare şi injurie, cu atât convingerea mea era mai fermă. Proliferarea publică a unor afirmaţii lipsite de bun simţ şi argument legal nu putea să mă convingă să renunţ. În ziua în care am semnat declaraţia am avut, totuşi, un sentiment de tristeţe pentru omul Mihai Ghimpu, nu pentru preşedintele PL, pentru că nu consider că am trădat partidul. Rămân convinsă că PL trebuia să-şi delege negociatori. Nu putem renunţa la guvernare pur şi simplu pentru că nu ne place unul sau altul dintre candidaţi, trebuie să mergem până la capăt, atâta timp cât avem mandatul alegătorului, şi să demonstrăm că suntem în stare să scoatem ţara din impas în procesul de guvernare, nu stând pe tuşă. Nu cred că am trădat prin această opinie votanţii PL. Dar aveam sentimentul de tristeţe faţă de omul Mihai Ghimpu care a rămas mai singur. A fost decizia lui. Dânsul a ales această poziţie de lider autoritar, categoric, inflexibil şi trebuie să-şi asume alegerea făcută.

S-a vehiculat că aţi fi avut nişte neînţelegeri şi cu fosta dumneavoastră şefă, ministrul Educaţiei Maia Sandu. Este adevărat că s-a opus să fiţi promovată în această funcţie sau sunt doar nişte zvonuri?

Nu cunosc. Recunosc că nu am avut o discuţie cu doamna ministru Sandu cu privire la acest subiect şi nici nu cred că este necesar. Suntem ambele persoane mature şi cărturare ca să putem trece peste speculaţii, vorbe, animozităţi, reale sau presupuse, care au putut fi extrapolate într-un moment sau altul.

Şi în minister cum aţi lucrat?

Suntem firi diferite, de formare diferită, este firesc să avem puncte de vedere diferite. Aşa cum am făcut şi în partid, atunci când am avut o altă opinie, nu am ezitat să mi-o expun şi în cadrul ministerului. Mi se pare o atmosferă de lucru normală şi firească.

Dacă tot vorbim de Educaţie, credeţi că este suficient să-i supraveghem pe liceeni la Bacalaureat? Cum îi facem să înţeleagă că-şi fac rău copiind?

Problema evaluării, în general în învăţământ, şi nu doar la Bacalaureat, este foarte complexă. Din păcate, accentul în educaţia din Republica Moldova se pune pe notă. Din primele zile de şcoală, atunci când copilul vine acasă este întrebat de părinţi nu ce a învăţat, dar ce notă a luat. Obiectivul principal pe care şi-l pune profesorul, părintele şi copilul este să ia note mari şi deturnarea acestui concept va lua timp. Trebuie să schimbăm mentalitatea oamenilor şi concepţia de evaluare. Să nu se mai pună accent pe note, ci pe analiza parcursului fiecărui elev, lucru foarte greu de realizat într-un sistem cu foarte multe inflexiuni din sistemul de învăţământ sovietic, dar nu imposibil.

Deci trebuie să începem cu părinţii?

Şi cu profesorii. Trebuie să-şi schimbe atitudinea faţă de procesul de evaluare a elevului, să poată argumenta nota pe care a dat-o în timpul anului şcolar, să-l învăţăm pe copil să ştie ce atitudine să ia faţă de nota pe care a primit-o.

Vorbeaţi de sistemul moştenit din perioada sovietică. Probabil, avem aceeaşi situaţie şi în şcolile profesionale. Investitorii străini se plâng că nu găsesc aici cadre calificate şi sunt nevoiţi să-şi crească propriii specialişti. Poate ar trebui regândit sistemul, schimbate meseriile?

Colega mea Loretta Handrabura a început o reformă amplă a învăţământului vocaţional-tehnic, s-a elaborat şi o strategie aprobată de Guvern. Trebuie să demareze în scurt timp o cartografiere a tuturor instituţiilor de profil şi ulterior să se ia decizii. Se urmăreşte şi modernizarea conţinutului, şi dezvoltarea infrastructurii, şi fortificarea potenţialului uman.

Urmează o reformă şi în domeniul cercetării? Mulţi spun că în acest domeniu se investeşte mult, dar rezultatele sunt mici. Academia de Ştiinţe a fost creată după un model sovietic, în timp ce în multe ţări cercetarea a fost trecută în centrele universitare...

Şi cercetarea este unul dintre punctele nevralgice la această etapă. S-a elaborat o strategie pentru cercetare şi inovare, care trebuie încă să fie aprobată în Parlament. Sunt sigură că vor exista mai multe discuţii, este firesc să fie aşa, dar asta nu trebuie să ne sperie. Este important să realizăm un dialog permanent între Academie şi Educaţie, dar şi între Academie şi sectorul economic. Dacă nu va exista posibilitatea de a aplica rezultatele cercetării şi inovării, nu vom atesta creştere economică şi de fiecare dată se va spune că Academia de Ştiinţe este un corp amorf care produce doar teorie şi nimic în beneficiul societăţii.

Dincolo de orizonturi înalte, aşa cum sunt integrarea europeană şi viitorul luminos, omul trăieşte cu grija zilei de mâine.

Ultimul sondaj arată că moldovenii se tem mai mult de sărăcie, de problemele medicale şi de şomaj decât de război, moarte şi chiar de Dumnezeu. Veţi avea, se pare, un mandat dificil.

Moldovenii se tem şi de instabilitate politică. Asta vorbeşte mai mult despre faptul că în perioada de guvernare necomunistă nu am reuşit să inspirăm cetăţenilor un plus de încredere în instituţiile statului, pentru că ele trebuie să crească siguranţa în ziua de mâine. În acelaşi timp, trebuie să nu uităm că a fost un mandat foarte dificil, cu patru campanii electorale în trei ani. De fapt, în această perioadă am avut doar vreo 11 luni de relativă stabilitate, după alegerea preşedintelui până la incidentul din Pădurea Domnească.

Deci aceste percepţii sunt alimentate de criza politică, şi nu de faptul că am trăi mult mai rău decât până acum?

Da. Dacă ar fi să examinăm indicii economici, ei nu au fost în descreştere faţă de 2009, anul de pornire a actualei guvernări. Cred că şi-a lăsat mai mult amprenta această stare de permanentă campanie, de confruntare, inclusiv în cadrul alianţei, care nu putea să nu meargă pe autoidentificare în faţa electoratului şi s-a ajuns până la acuze reciproce. Iar gradul nostru de maturitate politică este destul de jos. Moldovenii percep orice discuţie în contradictoriu drept ceartă, iar în interiorul partidului  - ca trădare, revoltă, revoluţie. Este o reminiscenţă din perioada sovietică, atunci când era un singur partid şi se crea impresia că toată lumea trebuie să fie de aceeaşi părere. Acum disputele îi demoralizează mai mult decât orice pe moldoveni. Formarea unei noi coaliţii şi alegerea unui nou guvern ar trebui să dea un spor de încredere că putem să ne înţelegem, iar înţelegându-ne să scoatem ţara din criză şi să rezolvăm problemele sociale cotidiene. Pentru că omul, dincolo de orizonturi înalte, mari şi îndepărtate, aşa cum sunt integrarea europeană şi viitorul luminos, trăieşte cu grija zilei de azi şi mâine.

Tatiana Potîng

Funcţie: vicepremier
Profesie: profesoară, doctor în filologie
Studii: Facultatea de Filologie a Universităţii „Alecu Russo“ din Bălţi
Vârstă: 42 de ani

Şi-a început cariera profesională la Liceul „B.P. Hasdeu“ din Bălţi, iar apoi a fost lector la Universitatea „Alecu Russo“. În perioada 2009-2013 a fost viceministru al Educaţiei. Este căsătorită şi are doi copii.