Incendiul de la Filarmonică: Pentru artiști va fi găsită o altă sală, iar Guvernul va deschide un cont de colectare de fonduri pentru a reconstrui clădirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Primarul Ion Ceban, premierul Ion Chicu şi preşedintele Igor Dodon au vizitat vineri, 25 septembrie, clădirea Filarmonicii din Chişinău, mistuită de flăcări în după-amiaza zilei de joi. Edilul a anunţat că pentru artiști va fi găsită o sală pentru a continua activitatea.

„Este o durere ceea ce am găsit acolo, tavanul prăbușit, pereții și podeaua ruinată, lacrimi și durere în ochii angajaților. Și în aceste clipe pompierii sunt la fața locului pentru a înlătura consecințele și fumul care mai persistă”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.

Primarul a precizat că Guvernul va deschide un cont pentru colectare de fonduri, subliniind că încurajează „toată lumea bună să pună umărul”.

„Este o instituție istorică pentru Republica Moldova și vom ajuta cum putem pentru a fi restabilită”, a mai spus Ceban.

x

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă continuă intervenţia pentru lichidarea focarelor de ardere din interiorul clădirii afectate de incendiu a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”. Pe parcursul nopţii intervenţia pompierilor a fost suspendată fiind reluată în forţă către ora 6:00 în dimineaţa zilei 25 septembrie . La moment, la faţa locului lucrează 8 autospeciale, inclusiv 2 autoscări. Tot pentru intervenţie este antrenată o macara prin care efectivul poate efectua lucrări de dezasamblare şi demontare a  materialelor constructive ale acoperişului.  Pentru lucrările de intervenţie sunt implicaţi 56 de angajaţi a IGSU, efectiv de trupă şi comandă. Laboratorul Experimental Antiincendiar urmează să stabilească circumstanţele de producere a incendiului după efectuarea cercetării statistice şi dinamice a locului incendiului.   

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite