Expert-Grup: Eforturile UE de combatere a spălării banilor în Moldova s-au dovedit insuficiente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eforturile Uniunii Europene vizând îmbunătăţirea reglementărilor privind prevenirea şi combaterea spălării banilor în Republica Moldova, ca o consecinţă a Acordului de Asociere, s-au dovedit insuficiente. Evaluarea naţională a riscurilor a fost superficială, nu s-au luat în considerare toate infracţiunile, nu s-au identificat zonele cu grad ridicat de risc şi nu au fost propuse măsuri cuprinzătoare.

Constatările se regăsesc într-un document de politici publicat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, transmite IPN.

Potrivit publicaţiei, comunitatea internaţională a elaborat convenţii şi standarde internaţionale pentru combaterea fluxurilor financiare ilicite. Cu toate acestea, aplicarea insuficientă a legii, conformarea necorespunzătoare, pot avea consecinţe nefaste, afectând eficacitatea întregului cadru de prevenire. Un exemplu al acestei situaţii este cazul Laundromat, în care entităţi din UE au fost implicate într-o schemă de spălare a banilor. Fonduri din Federaţia Rusă au fost transferate în bănci din UE prin folosirea unor bănci şi instituţii de stat din ţări est-europene precum Republica Moldova şi Letonia.

Autorii menţionează că nu este o surpriză faptul că reformele în domeniul prevenii şi combaterii spălării banilor au pus accentul doar pe sectorul privat, fără a propune vreo reformă structurală pentru combaterea corupţiei, sporirea transparenţei şi stimularea cooperării internaţionale. Recomandările Grupului de Acţiune Financiară Internaţională (GAFI) se bazează pe ipoteza că funcţionarii publici sunt persoane oneste, care respectă legea. Or, în contextul Europei de Est, dar şi în alte state şi regiuni unde activitatea infracţională este interconectată strâns cu autorităţile de stat, GAFI ar trebui să-şi revizuiască recomandările, ţinând cont că anumite instituţii ale statului pot avea roluri esenţiale în organizarea schemelor de spălare a banilor.

Potrivit Expert-Grup, ar trebui propuse controale specifice şi mecanisme de evaluare a riscurilor pentru a stopa sau, cel puţin, a diminua efectul acestui fenomen. Ar trebui convocată o echipă internaţională de experţi pentru a evalua noile scheme de spălare a banilor cu implicarea instituţiilor statului. În caz contrar, sistemul judecătoresc, agenţiile de stat pentru achiziţii şi cele pentru privatizare ar putea facilita schemele de spălare a banilor, în loc să le împiedice.

În publicaţie se mai menţionează că, dacă nu se vor elabora noi standarde internaţionale, UE ar putea fi expusă unor riscuri de spălare a banilor atunci când efectuează tranzacţii financiare în jurisdicţii cu instituţii de stat ineficiente. Federaţia Rusă reprezintă un risc special: aceasta caută metode de finanţare a războiului său propagandistic şi informaţional în statele occidentale. Proximitatea Federaţiei Ruse şi legăturile sale istorice cu Europa de Est fac ca această regiune să fie extrem de vulnerabilă la schemele de spălare a banilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite