Bagajele neînsoţite vor fi declarate şi taxate în vamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În perioada sărbătorilor, moldovenii trimit şi primesc cele mai multe colete de la rudele din străinătate
În perioada sărbătorilor, moldovenii trimit şi primesc cele mai multe colete de la rudele din străinătate

Serviciul Vamal pregăteşte o instrucţiune referitor la transportarea bagajelor neînsoţite din şi spre Republica Moldova care va intra în vigoare la 1 februarie, anunţă liberala Ana Guţu.

Din documentul ataşat de Ana Guţu pe blogul său reiese că moldovenii care vor trimite colete în străinătate vor trebui să completeze o declaraţie vamală, însoţită de copia buletinului de identiate şi să achite drepturile de import/export. În lipsa actelor ce atestă valoarea bunurilor, vameşii vor avea dreptul să deschidă pachetele şi să stabilească valoarea lor conform preţurilor de referinţă.

Deputata PL Ana Guţu crede că măsura „va prejudicia enorm micul business al transportatorilor care transmit coletele cetăţenilor Republica Moldova din interior spre exteriorul statului şi invers, dar şi va stopa mica circulaţie a mărfurilor de larg consum în ambele direcţii“. „Cetăţeni, acum aveţi taxe inclusiv pe sarmale şi scrumbie!“, spune Ana Guţu.

Pe de altă parte, Serviciul Vamal îşi propune în acest fel să combată traficul ilicit de mărfuri, măsura fiind solicitată şi de autorităţile ţărilor vecine. Vama precizează că, deoacamdată, este vorba de un proiect care a fost propus spre dezbateri asociaţiilor din diasporă şi tututor instituţiilor vizate.

„Accentuăm că de la 1 februarie nu se modifică nimic, pină cînd acest proiect nu va fi discutat cu societatea civilă, nu va obţine toate avizele instituţiilor vizate, după care, va fi an anunţat public în detalii şi oferit suficient timp de pregătire pentru intrarea în vigoare a acestuia. Iterăm că acest ordin nu modifică procedura de impozitare sau de taxare, ea fiind neschimbată, cu atât mai mult, menţionăm, că nu ţine de competenţa Serviciului Vamal stabilirea noilor taxe“, se arată într-un comunicat al Serviciului Vamal.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite