Afacerea Microsoft şi lipsa de credibilitate a politicienilor români

Marea problemă a mediului politic românesc când vine vorba despre practicile necinstite ale companiilor occidentale este lipsa sa de credibilitate. Pe un fond corupt, totul devine indistinct şi neverosimil.

Anunţul recent privitor la clasarea dosarului Microsoft nu a făcut decât să întărească mai vechile suspiciuni că lupta împotriva corupţiei condusă la Bucureşti evită cu tot dinadinsul să implice marile companii occidentale. De la bun început ancheta împotriva unor miniştri părea incompletă de vreme ce nu-i implica pe mituitori, oricare ar fi fost aceştia. Nici nu erau pomeniţi, nici măcar dintr-o necesitate logică a discursului. Nu e deloc nesemnificativ că un fost preşedinte al României, Traian Băsescu, atrăgea la rândul său atenţia cu doi ani în urmă că „banii care s-au traficat între instituţiile statului român nu au venit din cer”. „Banii aceştia - mai spunea Traian Băsescu - s-au dat cu aprobarea celei mai înalte trepte a Microsoft”.

În treacăt fie spus, e uimitor că tocmai aceia care îl adulau pe fostul preşedinte susţinându-i toate politicile fără nicio examinare critică, îi minimalizează astăzi declaraţiile sau, pur şi simplu, le ignoră. În cazul acesta însă Traian Băsescu a făcut o deducţie simplă, accesibilă oricui. El deţine pesemne şi anumite informaţii, dar este clar pentru cine nu vrea să-şi lege ochii şi să-şi astupe urechile că, acolo unde există mită, există şi un mituitor.

Dacă s-a ajuns ca numele lui Daniel Funeriu să fie trecut printre suspecţi este pentru că DNA funcţionează ca o maşină incultă lipsită de discernământ.

DNA ne spune însă după mulţi ani de investigaţii că nu a găsit nicio dovadă. Dar nu asta e partea cea mai importantă, ci faptul că nu a urmat niciodată traseul banilor, că nu s-a dus la sursa mitei, încât nu e de mirare că nu a găsit nimic. DNA a reuşit doar să compromită o anchetă majoră şi să maculeze numele unor persoane. Să luăm un exemplu care ne este mai familiar. L-am criticat de multe ori pe fostul ministru Daniel Funeriu că adoptă perspectiva egalitară a stângii franceze şi nu înţelege că singura cale de a reforma sistemul şcolar este asumarea hotărâtă unei perspective conservatoare întemeiată pe selecţie la toate nivelurile, după cum am deplâns dezinteresul său pentru cultura umanistă, dar nu l-am crezut nicio clipă capabil să participe la frauda Microsoft. I-am găsit „vina” de a se fi lăsat sedus de progresismul unui Jacques Attali şi că nu are curajul de a gândi reforma pe cont propriu în context românesc, dar ideea coruperii sale ni s-a părut întotdeauna absurdă.

Dacă s-a ajuns ca numele său să fie trecut printre suspecţi este pentru că DNA funcţionează ca o maşină incultă lipsită de discernământ. Şi nici nu ar trebui să ne mire dacă a fost posibil ca un Mircea Negulescu (şi mai sunt şi alţii) să funcţioneze la DNA cu deplină autoritate. Acolo unde te aşteptai să găseşti o elită a magistraturii dai de indivizi grosolani, înclinaţi către conduite arbitrare.

Ne-am întrebat de multe ori care este motivaţia susţinerii de care se bucură Laura Codruţa Kövesi la anumite niveluri ale administraţiei americane şi nu am găsit răspuns. Ce interes ar avea americanii să se identifice cu un procuror cu calităţi incerte şi care în plus şi-a obţinut doctoratul în drept printr-o fraudă dovedită? O explicaţie, de ordin general desigur şi care nu dă seama de fapte precise, este că americanii au ajuns încetul cu încetul să-i dispreţuiască pe români. Dacă i-au văzut în toţi anii aceştia dezbinaţi, gata în orice clipă să se denunţe unul pe altul, egoişti şi intriganţi (să recitim bunăoară telegramele Wikileaks), dispuşi mereu la derogări necinstite, li s-a părut că o şefă anticorupţie ca cea actuală e exact ce le trebuie.

Prea mulţi politicieni de la vârf trag după ei o trenă lungă de păcate capitale încât e lesne pentru oricine să-i discrediteze şi să le bagatelizeze afirmaţiile.

Dar nici aşa nu s-ar explica deplin de ce şefa DNA se bucură de interviuri şi articole elogioase în presa lumii exact atunci când derapajele ei ies mai bine în evidenţă. Faptul, de pildă, că şefa DNA acţionează ca şi cum ar fi în rivalitate cu un anumit judecător constituţional şi că îi contestă acestuia autoritatea este o conduită cel puţin neliniştitoare, căci înseamnă că are de gând să nesocotească limitele legale ale misiunii cu care a fost investită. Nu ignorăm că şefa DNA a contestat autenticitatea înregistrării în care polemizează cu judecătorul Daniel Morar (şi despre care am mai scris), dar ea s-a referit la anumite cuvinte şi replici şi nu la fondul declaraţiilor sale. Ca să nu mai spunem că în declaraţiile de presă, ea a anunţat de mai multe ori implicit voinţa de a impune o anumită jurisprudenţă, ceea ce nu are nicio legătură cu munca unui procuror.

În fine, faptul că anumite platforme media au lansat un sondaj pe tema amestecului american în compromiterea anchetei Microsoft, cu scopul pesemne de a dezamorsa iniţierea unui scandal politic, nu face decât să amplifice suspiciunile. Problema este că românii nu se bucură în Vest de suficientă credibilitate. Prea mulţi politicieni de la vârf trag după ei o trenă lungă de păcate capitale - inclusiv Traian Băsescu, cel mai energic acuzator, fiind compromis în atâtea feluri - încât e lesne pentru oricine să-i discrediteze şi să le bagatelizeze afirmaţiile. Ceea ce se şi întâmplă. Deşi pare puţin îngroşată, o comparaţie ar fi sugestivă: când o prostituată acuză pe cineva de viol, lumea rămâne circumspectă. Chiar dacă e victima certă a unui abuz, ea va trebui să se lupte, în prealabil, să obţină un statut de credibilitate.

Horaţiu Pepine - Deutsche Welle