Mai multe străzi din Jibou rămân fără gaz. Explicaţia distribuitorului
0Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat joi, 4 iulie pe câteva străzi din oraşul Jibou, pentru efectuarea unor investiţii.
Reprezentanţii companiei Delgaz Grid au anunţat că pentru efectuarea unor lucrări de cuplare a unei conducte noi la sistemul de distribuţie, furnizarea gazelor va fi sistată joi, 4 iulie, începând cu ora 9, pe străzile Romanilor, Bisericii Vechi, Fundăturii, Stejarului, Odorheiului, Ronei şi Nucului din oraşul Jibou. Reluarea serviciului se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00, se arată într-un comunicat de presă al societăţii.
În tot acest interval, consumatorii sunt rugaţi să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800800928 şi 0265 200.928.
Lucrările de cuplare a noi conducte fac parte dintr-un proiect de investiţie al companiei în valoare de circa 1,5 milioane lei şi vizează modernizarea reţelei din zonă pe o lungime de aproximativ 5 kilometri, în scopul îmbunătăţirii siguranţei şi a calităţii serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru clienţi.
Citiţi şi: