Cât de mulţumiţi sunt şomerii şi angajatorii de serviciile AJOFM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romeo Sârca este managerul proiectul FOTO Arhivă
Romeo Sârca este managerul proiectul FOTO Arhivă

Este întrebarea la care a încercat să răspundă un studiu făcut de Agenţiile de Ocupare a Forţei de Muncă Sălaj şi Alba, în cadrul proiectului POSDRU/111/4.1/S/102732, „SPO – PERFORMANŢĂ ŞI CALITATE ÎN SERVICII“, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Potrivit informaţiilor prezentate marţi, 19 noiembrie, într-o conferinţă de presă, de managerul proiectului, Romeo Sârca, datele au fost culese în perioada 15 iulie – 25 iulie 2013, prin auto-completare, cu persoane din managementul companiilor care au interacţionat cu AJOFM.

"Cele două categorii de actori sociali investigate par a avea păreri divergente cu privire la factorii care dezechilibrează piaţa muncii. Părerile lor devin însă concordate când este vorba de AJOFM şi de rolul acestuia de formator şi mediator pe piaţa muncii. Cea mai mare parte a eşantionului de clienţi AJOFM sunt mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de relaţia cu reprezentanţii acestei instituţii şi cunosc cea mai mare parte a serviciilor", explică Sârca.

În percepţia beneficiarilor, AJOFM se identifică în primul rând cu formarea profesională şi cu bursele locurilor de muncă. Aceste servicii sunt apreciate, dar se cer noi standarde atât de ordin cantitativ (mai multe evenimente, mai multe cursuri de formare, rapiditate mai mare în procesul de înscriere-efectuare curs – acreditare) cât şi calitativ (tipuri de specializări).

Serviciile din cadrul proiectului „SPO – Performanţă si Calitate in Servicii” sunt unele inovative care sparg oarecum tiparul serviciilor tradiţionale furnizate de AJOFM. Fie că este vorba de măsuri de modernizare (info-chioşcuri, sistem electronic de ordonare a beneficiarilor), fie că este vorba de măsurile active de sporire a şanselor pe piaţa muncii (platforma online www.spotransilvania.ro şi antrenorii personali) media gradului de satisfacţie faţă de acestea nu a coborât sub 9 (pe o scară de la 1 la 10 unde 1 înseamnă foarte nemulţumit, iar 10 înseamnă foarte mulţumit). Deşi este dificil de estimat impactul acestor măsuri datorită timpului scurt de la implementare, beneficiarii apreciază că măsurile abordate sunt, nu doar inovative, dar şi necesare, fiind servicii care îmbunătăţesc imaginea AJOFM în rândul beneficiarilor:  AJOFM este percepută ca o instituţie într-un proces continuu de modernizare, interesată să ţină pasul cu provocările pieţei muncii. Antrenorii personali par de asemenea să facă diferenţa, fiind  consideraţi ca un concept unic şi deosebit de util în sprijinirea oricărui şomer în a-şi găsi un loc de muncă. O strategie de viitor poate lua aşadar în continuare extinderea reţelei de antrenori personali.

În acelaşi timp însă, ambele categorii de actori sociali sunt conştienţi şi de rolul condiţionat pe care AJOFM îl are în reglarea pieţei muncii, şi de faptul că aceste servicii pe care le furnizează trebuie să fie în permanentă legătură cu provocările mediului economic. Ambele grupuri au formulat şi o serie de recomandări care pot fi luate în considerare pe termen mediu şi lung:

Măsuri recomandate de către şomeri şi persoane aflate în căutarea unui loc de muncă: mai multă transparenţă în relaţia cu şomerii ; mai multe servicii pentru cei care termină perioada de şomaj ;  mai multe cursuri de calificare-recalificare şi mai diversificate ; reducerea perioadei de la depunerea cererii de înregistrare la curs şi realizarea lui (în prezent durează prea mult) ; mai multe burse ale locurilor de muncă ;Reducerea birocraţiei.

Măsuri recomandate de către angajatori: perioada de probă obligatorie pentru şomerii trimişi de la AJOFM ; mai multe facilităţi acordate angajatorilor ; organizarea mai multor burse ale locurilor de muncă ; rapiditatea în acordarea subvenţiilor pentru angajatori ; corelarea dintre calificări şi nevoile angajatorilor ; mai multe cursuri pentru diferite meserii, calificări, diplome care să le ateste anumite abilităţi ;corelarea cursurilor ca specialităţi cu nevoile angajatorilor ; promovarea într-o măsură mai ridicată a tuturor serviciilor furnizate de AJOFM ; promovarea susţinută a site-ului www.spotransilvania.ro pentru a creşte notorietatea în rândul companiilor.


 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite