Sediu nou pentru Şcoala Postliceală Sanitară din Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcoala Postliceală Sanitară se va muta în fostul sediu al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public, după ce doi ani a funcţionat „în chirie”. Din data de 15 iulie, înscrierile pentru anul şcolar 2010-2011 se vor face la noul sediu.

Prefectul Vegh Alexandru a anunţat astăzi că a fost identificat un posibil sediu pentru Şcoala Postliceală Sanitară de stat din Zalău, ai cărei cursanţi au studiat în ultimii doi ani în spaţii puse la dispoziţie de către Liceul Reformat „Wesselenyi”. Potrivit prefectului, şcoala ar putea fi găzduită în fostul sediu al Direcţiei Generale de Administrare a Domeniului Public (DGADP), din zona Astralis.

Cristina Bîrjac, directorul şcolii, se declară foarte mulţumită de spaţiul pe care l-a primit, deşi aceasta necesită reparaţii şi amenajări. Directorul susţine că şcoala are nevoie nu doar de simple săli de cursuri, ci de spaţii în care să se poată desfăşura activităţile practice ale elevilor. Cristina Birjac spune că nu a evaluat deocamdată sumele necesare investiţiei, însă este convinsă că se vor găsi soluţii pentru ca din septembrie să deschidă porţile noului sediu. „Colaborăm cu Fundaţia Medical Support for Romania şi cu Anglia Ruskin University din Cambridge. Poate vom beneficia de un program de reabilitare de şcoli, fie cu fonduri guvernamentale, fie din altă parte. Vom căuta şi sponsorizări”, afirmă Cristina Bîrjac.

Clădirea nu mai este racordată la nicio reţea de utilităţi, din cauză că nu a mai fost utilizată de câţiva ani. Cu toate acestea, colectivul şcolii şi o parte din elevi au început să igienizeze spaţiile şi să amenajeze un loc unde cei interesaţi să-şi poată depune dosarele de înscriere.

Trei clase de anul I

Şcoala Postliceală Sanitară Zalău are în prezent patru clase şi 117 cursanţi. Pentrul anul următor, a fost aprobat un plan de şcolarizare cu trei clase de anul I, ceea ce înseamnă că se pot înscrie 90 de elevi. Din cele trei clase, una este bugetată, iar două cu taxă. Taxa de şcolarizare este de 2.000 de lei pe an.

Fără mobilier, fără material didactic


Şcoala postliceală de stat este în proces cu Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana”, privată, pentru recuperarea mobilierului şi al materialului didactic, rămas în fostul sediu. Insituţia de stat, înfiinţată în 1990, şi cea privată au împărţit mai bine de 15 ani acelaşi director, acelaşi spaţiu, cont bancar şi aceeaşi ştampilă. La sfarşitul anului 2008, spaţiul în care aveau sediu cele două şcoli a fost scos la licitaţie spre închiriere de către Consiliul Judeţean Sălaj, contractul fiind câştigat de către unitatea de învăţământ privată pentru o perioadă de trei ani.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite