Raluca Cirţi - ce nu poate picta pune în cuvinte
0
Personalitate puternică, Raluca Cirţi caută forme de expresie diverse. Pictează de când se ştie, realizează accesorii, cântă la pian şi scrie piese de teatru.
Spune că n-a „ales“ să devină artist plastic. „Pictez de când mă ştiu, a venit din mersul lucrurilor“. O pictură care are culori şterse nu-i spune nimic, motiv pentru care în lucrările ei foloseşte culori „tari“. „Îmi plac lucrările care au culori metalizate şi culori puternice. Dacă intru la o expoziţie şi nu mă atrag culorile, am ieşit imediat“, explică Raluca.
Partea ei preferată în realizarea unei picturi este finisajul. „La început, până îmi dau seama de ceea ce vreau să fac, sunt chiar enervată. Îmi place când finisez, când ajung la detalii“, afirmă artista. Când se simte inspirată, Ralucăi nu-i trebuie mai mult de o jumătate de oră să termine un tablou, însă în lipsa inspiraţiei poate să stea şi trei săptămâni lângă o pânză.
„Ce e mai aproape de natură iese cel mai bine“
Anul trecut a început să creeze accesorii, mai mult inele şi brăţări. „Am început din plăcerea de a modela, ca un hobby, deşi eu nu port. Când lumea a început să ceară, am început să produc mai mult şi să particip la târguri“, povesteşte artistul plastic. În ultima vreme se simte inspirată de flori în creaţia de accesorii. „Poate şi pentru că am observat că se vând mai bine. Dar am constatat, în pictură de asemenea, că tot ceea ce e mai aproape de natură iese mai bine. Orice forme aş căuta eu, orice structuri. Omul nu mai are ce să inventeze, natura a inventat deja demult“, consideră Raluca. Creaţiile ei pot fi văzute pe www.raluart.webs.com.
De vreo trei-patru ani, tânăra s-a lansat în afaceri. De fapt, afaceri e puţin cam mult spus, apreciază ea. „Recuperez cei 25 la sută tăiaţi de guvern“, explică tânăra din Zalău. „Mă ocup de design interior, mai degrabă ambiental în sensul că pictez pe perete. Majoritatea lumii crede că design interior înseamnă că pun gresie şi faianţă“, completează Raluca amuzată. Lucrările ei sunt în proporţie de 99 la sută spontane, cu excepţia cazurilor în care clientul comandă ceva anume.
Piese de teatru cu iz politic
Împreună cu alţi profesori de la Colegiul Naţional „Silvania“, Raluca s-a ocupat de trupa de teatru „Musca-n lapte“. Trei dintre piesele puse în scenă de elevii-actori sunt creaţia Ralucăi. „Românii şi cele opt simţuri“, cu care trupa a câştigat locul întâi la festivalul de teatru pentru liceeni, a fost publicată în Academia Caţavencu. Atât aceasta, cât şi „Lecţia de anatomie“ şi „Relaţii externe“, sunt pe teme politice.
Ce-i place
Înainte de orice, o adoră pe nepoţica sa Mara în vârstă de trei săptămâni şi este fascinată de Africa. „Întotdeauna mi-a plăcut sălbăticia şi mi se pare că tot ce se întâmplă acolo e cel mai natural lucru din lume, nimic nu e contrafăcut“, crede artista. De asemenea, îi plac documentarele cu animale, ciocolata, desenele animate, să înoate şi să şofeze.
Ce nu-i place
Nu-i plac lucrurile care n-o lasă cu gura căscată. Nici muzica house, nici parveniţii. „Aş putea să adaug că nici aroganţii, dar asta se subînţelege, de regulă parveniţii fiind cei mai aroganţi“, spune ea. Tot din categoria muzică, Ralucăi nu-i plac manelele. „Dar îi admir pe manelişti, pentru că tac şi fac. Fac bani“.
Întrebări şi răspunsuri
Când şi în ce împrejurări ai început să scrii piese de teatru?
R.C.:
Prima expoziţie personală, de la Oradea, a fost una de catrene şi pictură. Când pictam şi aveam idei pentru o expoziţie mi s-a întâmplat să conştientizez că anumite lucruri nu le pot exprima. Aşa am început să scriu fel de fel de povestioare. Doamna profesoară Eugenia Pop mi-a propus să le dramatizez. Dar, de când e criză, nu îmi mai vine să scriu.
Iar muzica e o modalitate de exprimare complementară?
R.C.:
Îmi place să cânt la pian. Am făcut şcoala de muzică din clasa I până în clasa a V-a. Dar notele muzicale nu le ştiu nici acum, când cânt o fac după ureche. M-am lăsat de studiul pianului când s-a schimbat profesorul; în locul profesoarei mele tinere a venit un profesor ale cărui degete erau acoperite de păr. Mie, copil fiind, îmi păreau degete de monstru.
Se încarcă comentariile...
