Dorel Dindelegan a „tăiat“ peste 20.000 de sălăjeni

În 51 de ani de muncă, a avut 20.000 de operaţii mari şi mijlocii, intervenţiile minore neputându-le contoriza. La finalul carierei, spune că satisfacţiile profesionale pe care le-a găsit la Zalău nu le-ar fi avut în altă parte.

Doctorul Dindelegan a ajuns în Zalău pe vremea când era doar un raion din regiunea Cluj, alegând oraşul nostru în defavoarea Huedinului. „Erau două posturi de medic chirurg secundar, unul la Huedin, unul la Zalău. Concursul s-a organizat la Bucureşti şi, cum am fost pe primul loc, mi s-a dat voie să aleg. Am venit la Zalău în 1967 şi de atunci am profesat aici“, povesteşte chirurgul. Vreme de doi ani a făcut naveta de la Cluj la Zalău, după care soţia şi fiul s-au mutat şi ei. Fiica a rămas la Cluj.

Chirurgii făceau totul

Un an a fost unicul chirurg. „Zi şi noapte eram la spital, în condiţiile în care oricum un chirurg trebuie să acorde  profesiei 80 la sută din timpul său. Atunci nu erau specialişti ortopezi, nici urologi şi nici un chirurg plastician. Toate specialităţile le făceam noi, chirurgii. Toate, într-o secţie care avea 100 de paturi“.

Acestea sunt amintirile de început ale chirurgului care a condus mulţi ani secţia de specialitate, iar între 1990 şi 1995 a fost directorul Spitalului Judeţean Zalău.

„Duşmanul poporului“ a operat peste 20.000 de sălăjeni

După cinci ani de Medicină, Dorel Dindelegan a fost exmatriculat din cauza „originilor sociale nesănătoase“, tatăl său fiind condamnat în 1945 şi graţiat după 11 ani de închisoare politică. Din acelaşi motiv, după un an a fost respins şi la doctorat şi n-a avut voie să participe la concursul pentru un post de preparator la Clinica de Chirurgie I din Cluj Napoca, unde a fost intern timp de trei ani.

„Din 1960 până în 1962 am lucrat la Dej, la comisia de expertiză a capacităţii de muncă, pe un post de asistent medical. Am fost reînmatriculat, dar a trebuit să repet anul cinci şi am absolvit în 1964“, îşi relatează chirurgul istoria.

Ca intern a făcut stagii în medicină internă, chirurgie şi psihiatrie. Iniţial şi-a dorit o specializare în cardiologie, dar s-a îndrăgostit de chirurgie odată ce a trecut la stagiul în această specialitate. În spitalul din Zalău spune că a efectuat 20.000 de intervenţii chirurgicale, numărându-le doar pe cele „mari şi mijlocii“. „Satisfacţia cea mare a fost că profesori de-ai mei din Cluj chiar îmi trimiteau cazuri“, spune, cu mândrie, doctorul Dindelegan.
Spre norocul său, au fost foarte puţine cazurile pe care le-a pierdut, iar ani de zile, mai susţine doctorul, mortalitatea în secţia de chirurgie din Zalău a fost zero. „Am fost singurul spital din ţară cu mortalitatea zero“, explică Dindelegan.

Un alt motiv de mândrie şi satisfacţie profesională este faptul că a lucrat în echipa de cercetare a doctorului Ioan Puşcaş, în cadrul căreia a făcut partea experimentală pe animale. Astfel a participat la deplasările în străinătate, la congrese mondiale de gastro-enterologie în Stockholm, Carlovi Vari sau Los Angeles.

Ce-i place

„Îmi place sportul, în special tenisul, pescuitul şi vânătoarea, îmi place muntele“, afirmă doctorul. De asemenea, apreciază civilizaţiile nordice, plăcut impresionat de norvegieni, mai ales de respectul pe care îl arată vârstnicilor. În călătoriile sale în Norvegia a ajuns până aproape de Cercul Polar şi a fost fermecat şi de spectaculoasele fiorduri.

Ce nu-i place

Nu-i plac făţărnicia, minciuna şi politica, pe care le consideră sudate una de cealaltă. „La noi, când vine o altă conducere, se schimbă tot – de la ministru la director. Nu e firesc, pentru că indiferent de partid, sunt oameni care sunt capabili şi profesionişti. Îmi displace profund această politizare pe care nu am văzut-o, de exemplu, în Norvegia. Acolo există un primar politic şi unul economic, acela nu se schimbă în funcţie de câştigătorul politic“, explică dr. Dindelegan.

Întrebări şi răspunsuri

După 1990, când nu aţi mai fost „duşmanul poporului“, nu aţi încercat să vă întoarceţi într-un oraş universitar?

D.D.: Nu, fiindcă toţi colegii – şi de internat, şi de an – aveau deja funcţii didactice. Nu mi s-a părut normal să-i iau vreunuia funcţia. Pe deasupra, satisfacţiile profesionale pe care le-am găsit la Zalău le depăşesc, cred, pe cele pe care le-aş fi putut avea în altă parte. De exemplu n-aş fi ajuns în echipa doctorului Puşcaş.

Care au fost cele mai neobişnuite lucruri pe care le-aţi extras din pacienţi?

D.D.: Aveam un pacient, de altfel foarte simpatic, căruia nu-i plăceau deloc miliţienii. Când se supăra, mătura locul cu ei şi ajungea astfel în arest. Acolo înghiţea linguri şi tot felul de obiecte, ca să revină în spital. Mai trăieşte şi acum, dar nu mai are probleme cu miliţienii. Este un om sufletist, extrem de ataşat.