Administrator de firmă cercetat penal pentru munca la negru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La 13 angajatori au fost identificate 24 de persoane fără forme legale
La 13 angajatori au fost identificate 24 de persoane fără forme legale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj  a identificat în cursul lunii august, la 13 angajatori din raza judeţului, 24 de persoane care lucrăru fără forme legale de angajare. 12  angajatori s-au ales cu amenzi în valoare totală de 160.000 de lei iar  unul cu dosar de cercetare penală.

Pentru că a primit la muncă opt persoane fără forme legale de angajare, un angajator din raza judeţului Sălaj s-a ales cu dosar de cercetare penală. Daniela Biriş, inspector şef al ITM Sălaj, a  precizat că în cursul lunii trecute,în domeniul relaţiilor de muncă RM, au fost controlaţi 187 de agenţi economici, iar la 13 dintre aceştia au fost identificate 24 de persoane care munceau la negru. 12 „falşi angajatori” s-au ales cu amenzi în valoare totală de 160.000 de lei, iar împotriva unuia ITM Sălaj a depus plângere penală la Parchetul de pe Judecătoria Zalău. Pentru neîregistrarea contractelor individuale de muncă, în registrul  general de evidenţă al salariaţilor în format electronic, anterior  începerii activităţii un alt agent economic a fost sancţionat cu amendă în valoare de 20.000 de lei.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite