Reţeta pentru biscuiţi cu fulgi de ovăz. Cum poţi să prepari fursecuri delicioase în doar câteva minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fursecuri din fulgi de ovăz
Fursecuri din fulgi de ovăz

Fursecurile cu fulgi de ovăz au un gust deosebit, se topesc în gură şi sunt uşor de preparat. Cu stafide şi portocale ori cu miere şi scorţişoară, aceste fursecuri pot fi servite lângă o ceaşcă de ceai, lapte, cafea sau chiar la o cană de vin fiert.

„Adevărul” propune două reţete de fursecuri cu cereale (ovăz) foarte uşor de preparat:

1.    Fursecuri cu fulgi de ovăz, stafide şi portocale:

Ingrediente:
-    500 grame fulgi de ovăz (se găsesc în supermarketuri sau la magazinele tip plafar)
-    250 grame zahăr
-    250 grame margarină sau unt
-    3 ouă
-    50 grame stafide
-    O esenţă de vanilie
-    O portocală

Mod de preparare:

Fulgii de ovăz se macină prin maşina electric pentru zahăr pudră sau prin robot până se obţine o făină granuloasă şi se amestecă cu stafidele şi un praf de sare.

Se mixează gălbenuşurile cu zahărul, se adaugă margarina/untul (care au fost ţinute în prealabil la temperature camerei pentru a se omogeniza uşor), coaja rasă şi zeama de la portocală, apoi se încorporeză făina obţinută din furlgii de ovăz. Se adaugă la final şi albuşurile bătute spumă şi esenţa de vanilie.

Pe tava mare a cuptorului aşezăm o foaie de copt. Din aluat facem bulgări de dimensiunea unei caise pe care îi aplatizăm. Se dau la cuptorul încins timp de 20 de minute.


2.    Fursecuri cu fulgi de ovăz, miere şi scorţişoară:

Ingrediente:
-    75 grame unt
-    2 ouă
-    12 linguri lapte
-    350 grame fulgi de ovăz
-    100 grame făină integral
-    5 linguri miere
-    1 linguriţă scorţişoară
-    Un plic praf de copt

Mod de preparare:

Se freacă untul cu mierea, apoi se adaugă pe rând ouăle, laptele şi fulgii de ovăz întregi, făina, scorţişoara şi praful de copt. Se fac biluţe din compoziţie şi se aşează într-o tavă peste care am aşternut foaie de copt. Se ţin la captor 20 de minute.

Poftă bună!

Citeşte şi:

Reţeta pentru lapte de pasăre, faimosul desert franţuzesc al bunicilor care este gata în doar o jumătate de oră

Cum să prepari cei mai buni papanaşi moldoveneşti „ca la mama acasă“. Secretele unui desert delicios, gata în doar 15 minute


 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite