Alt complet de judecată, aceeaşi sentinţă: Remus Mitrea, după gratii
0
Remus Mitrea va rămâne, în continuare, în arest preventiv, chiar dacă cererea sa de schimbare a măsurii de arest preventiv cu cea de interdicţie de a părăsi ţara a fost judecată de un alt complet de judecată.
Astăzi a avut loc un nou termen în dosarul în care fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui este judecat pentru luare de mită. După ce magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au casat sentinţa prin care judecătorul care judecă dosarul lui Mitrea a dispus, pentru a treia oară, menţinerea sa în stare de arest, avocaţii acestuia au cerut, săptămâna trecută au formulat cerere de abţinere.
Astfel, măsura de arest preventiv va fi judecată de un alt magistrat, în timp ce dosarul de fond va rămâne la acelaşi magistrat căruia i-a fost repartizat acest dosar.
Ca şi la termenele anterioare, avocaţii fostului director de la APM au invocat aceleaşi motive pentru judecarea sa în libertate. „Când a fost arestat, copilul săi avea două luni. Înainte, soţia sa îi asigură existenţa din banii pe care Remus Mitrea îi obţinea de pe urma firmelor sale. Acum, ea stă cu soacra sa şi cu fratele inculpatuluişi trăiesc din pensia soacrei. Dacă ar fi liber, ar putea munci să îşi întreţină familia. Puteţi să îl eliberaţi sub control judiciar sau puteţi să îl obligaţi să nu părăsească ţara. La această oră, nu mai există pericolul social“, a declarat avocatul lui Mitrea.
Cererea a fost respinsă de instanţă, însă apărătorii lui Mitrea au formulat recurs care se va judeca la Curtea de Apel Iaşi.
Acuzat de dare şi luare de mită
Trimis în judecată pentru luare şi dare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani, fostul director al APM Vaslui a efectuat până acum 4 luni de arest prevetiv.
Povestea condamnării fostului director al APM Vaslui a început în data de 2 octombrie 2012, atunci când procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descins la sediul instituţiei.
Pe 17 octombrie, şeful de la APM a depus recurs la măsura arestării preventive, dar judecătorii i-au respins solicitarea, iar la expirarea celor 29 de zile, el a fost arestat definitiv, asupra sa existând 11 capete de acuzare.
Potrivit procurorilor, „din sumele pretinse, inculpatul Mitrea Remus a primit sumele totale de 1.497.532,23 lei şi 12.000 euro atât în mod direct, în numerar, cât şi, în majoritatea situaţiilor, disimulate sub forma preţului unor contracte încheiate, la solicitarea inculpatului, între firmele beneficiare ale avizelor de mediu şi unele societăţi comerciale controlate de inculpat (era unicul factor de decizie cu privire la activitate şi patrimoniu). Într-o altă situaţie, inculpatul a solicitat subcontractarea unor lucrări de construcţii, finanţate din fonduri comunitare, lucrări pe care firma controlată de inculpat le-a realizat doar parţial.“