Vaslui: Noroiul întârzie ambulanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri după-amiază, o salvare a Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vaslui a ajuns cu întârziere la o solicitare din cauza că a rămas împotmolită pe un drum de ţară.

Potrivit conducerii serviciului, medicii de pe salvare ar fi trebuit să ajungă în localitatea Zgura, acolo unde o femeie de 77 de ani a decedat, iar ginerele ei se afla în comă, din câte se pare, ei fiind intoxicaţi cu monoxid de carbon.

„Echipajul nostru a întârziat mai bine de o oră din cauza noroiului care a făcut ca drumul să fie impracticabil. A fost nevoie de intervenţia unui tractor care să tragă ambulanţa până la locul solicitării, după ce am solicitat ajutor şi de la pompieri şi de la prefectură. Când a ajuns la faţa locului, medicul a constatat decesul unei femei, iar un alt bărbat a fost transportat la Spitalul Municipal din Huşi", ne-a declarat Aurora Popa, directorul SAJ Vaslui. Ea a mai adăugat că, în condiţii normale, intervenţia nu ar fi durat mai mult de o oră dus- întors.

La faţa locului a ajuns şi o echipă de criminalişti. „Poliţiştii vasluieni au demarat o anchetă şi s-a dispus şi efectuarea necropsiei pentru a stabili cu exactitate care au fost cauzele decesului femeii", a precizat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui.

Bărbatul aflat în comă a fost trimis la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi cu un pronostic rezervat asupra şanselor de supravieţuire.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite