O bătrână din Bârlad a fost găsită moartă într-un canal
0Polițiștii nu au elucidat încă misterul morții femeii, însă, din primele cercetări, se pare că a căzut dintr-un copac.
Elena Aur, de 63 de ani, din Bârlad a fost găsită moartă de o rudă, în jurul orei 14. Femeia zăcea într-un canal din curtea proprie. „Din cercetările efectuate de polițiștii bârlădeni nu există suspiciunea de infracțiune", ne-a spus Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvând al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui. La fața locului s-a deplasat și un echipaj al ambulanței care nu a făcut decât să constate decesul femeii. Elena Aur locuia în Cartierul Munteni, iar inainte să fie descoperită moartă în canal, rudele sale credeau că e plecată la biserică.
Vom reveni cu detalii în ediția tipărită de mâine.