10 capete de acuzare pe numele celor trei adolescenţi din Negreşti, care au torturat soţia unui medic: au stropit-o cu vodcă şi i-au dat foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au dispus trimiterea în judecată a celor trei adolescenţi din oraşul Negreşti, Vaslui, acuzaţi că au ucis o femeie, în scop de jaf, au stropit-o cu vodcă şi i-au dat foc.

Victima, soţia unui medic ginecolog din oraş, locuia într-un apartament situat în centrul oraşului, în apropierea Primăriei. În vârstă de 93 de ani, bătrâna şi-a găsit sfârşitul în chinuri groaznice.

Procurorii au dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute iniţial în sarcina celor trei adolescenţi, acuzaţi iniţial pentru omor, violare de domiciliu şi distrugere.

Având în vedere că, în urma concluziilor medico legale s-a stabilit că victima, era deja decedată când a fost incendiată, în sarcina a doi dintre tineri, procurorii au reţinut şi infracţiunea de profanare de cadavre. 

În funcţie de gradul de participare al fiecăruia dintre inculpaţi la comiterea faptelor, procurorii au dispus trimiterea în judecată astfel: Florin Galan (18 ani), sub acuzaţia de omor calificat, tentativă de tâlhărie calificată şi distrugere, Mihai Rusu (14 ani), sub acuzaţia de omor calificat, tentativă de tâlhărie calificată, distrugere prin incendiere şi profanare de cadavre, Lucian Ungureanu (16 ani), sub acuzaţia de tentativă de tâlhărie calificată, profanare de cadavre şi distrugere prin incendiere.

În baza probelor adunate, anchetatorii au stabilit că victima a fost ucisă de loviturile de cuţit aplicate de tânărul de 18 ani şi minorul de 14 ani. În schimb, minorul de 16 ani a fost cel care a dat foc bătrânei, după ce Mihai Rusu a stropit-o cu vodcă.

Judecătorii Tribunalului Vaslui au decis luni, 25 ianuarie, ca toţi cei trei adolescenţi să fi judecaţi în stare de arest preventiv. Cu toţii şi-au recunoscut faptele. Dincolo din cruzimea de care au dat dovadă cei trei adolescenţi, unul dintre ei elev de clasa a VII-a, nu au schiţat nicio umbră de regret în faţa anchetatorilor.

O crimă regizată ”ca în filme”

Crima care a zguduit comunitatea locală a avut loc la sfârşitul lunii octombrie anul trecut. Cei trei tineri au organizat o petrecere în apartamentul tânărului de 18 ani, care locuia singur, mama fiind plecată la muncă în străinătate, ca de altfel şi mamele celorlalţi doi minori. Seara, au realizat că nu au bani să cumpere alcool, astfel că au decis să spargă un magazin din oraş, Au mers şi s-au aprovizionat cu alcool şi energizante de mai multe ori pe tot timpul nopţii, iar la un moment dat, la ultimul ”transport”, au observat o cameră de supraveghere în zonă. Minorul de 14 ani a smuls-o, crezând că astfel nu vor fi descoperiţi.

De altfel, toţi cei trei tineri au încercat să acţioneze ”ca la carte” în încercarea de a nu lăsa urme. Au purtat în permanenţă mănuşi chirurgicale sau saci de gunoi şi au strâns, în urma lor, toate obiectele care ar fi putut să-i incrimineze. 

La ora 3 dimineaţa, tânărul de 18 ani şi minorul de 14 ani, înarmaţi cu două cuţite şi o şurubelniţă, au intrat peste bătrâna care locuia în acelaşi bloc. Indivizii s-au năpustit asupra femeii, omorând-o cu o cruzime greu de descris. Agresorii au scotocit tot apartamentul bătrânei, au tăiat şi salteaua de la pat, însă nu au găsit niciun leu. S-au întors în apartamentul tânărului de 18 ani, unde au stabilit că ar fi mai bine să dea foc apartamentului bătrânei pentru a şterge urmele.

Criminalii petreceau la doi paşi de poliţişti

Astfel, minorul de 14 ani a luat o sticlă cu vodcă, iar cel de 16 ani un chibrit. Au mers în apartamentul bătrânei unde au început din nou să mai caute bani. Resemnaţi că nu au găsit niciun ban, agresorii au decis să dea foc victimei. Astfel, minorul de 14 ani a stropit-o cu vodcă, iar cel de 16 ani i-a dat foc.

De supărare că nu au găsit bani, tinerii s-au întors în apartament, unde au continuat să consume alcool. Între timp, sesizând fumul, vecinii au sunat la 112. Sesizând urme de violenţă pe trupul femeii, pompierii au sesizat Poliţia. În timp ce poliţiştii şi procurorii cercetau la faţa locului, cei trei tineri continuau petrecerea în apartament, cu muzica dată la maxim. Pe fondul consumului exagerat de alcool, adolescentul de 18 ani a intrat în comă alcoolică, Speriaţi, ceilalţi doi prieteni au sunat la 112, însă au realizat că nu găsesc cheia pentru a deschide uşa de la intrare, astfel că unul dintre ei a sărit pe geam, apartamentul fiind situat la parter. Cum zona era împânzită de criminalişti, minorul a fost legitimat şi luat la întrebări, ocazie cu care, anchetatorii aveau să dea de urma criminalilor mai repede decât se aşteptau. 

Mai puteţi citi:

Soţia unui fost medic ginecolog din Negreşti, ucisă în propria locuinţă. Criminalul a dat foc apartamentului şi a smuls camera video din apropiere

Soţia fostului ginecolog din Negreşti ucisă în chinuri groaznice de trei adolescenţi, pentru bani de distracţie. Au stropit victima cu vodcă şi i-au dat foc

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite