Luni se opreşte apa caldă în tot Severinul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
RAAN Turnu Severin
RAAN Turnu Severin

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare va demara de luni programul de revizie al reţelei de termoficare agent primar. Oraşul va fi lipsit trei săptămâni de apă caldă.

RAAN a anunţat că va întrerupe furnizarea agentului termic în municipiul Drobeta Turnu Severin, în perioada 4-25 august a.c.

Regia precizează că a luat această măsură pentru executarea lucrărilor anuale de revizie şi reparaţii la reţeaua de agent termic primar şi echipamentele aferente.

“Revizia începe pe data de 4 august şi se termină pe 25 august, noi încercăm să o facem cât mai repede, să aibă populaţia apă caldă, în funcţie de problemele care se vor ivi pe parcursul reparaţiilor. Interesul nostru este să dăm apă caldă la populaţie cât mai repede, dar şi să facem reparaţiile necesare pentru ca pe timp de iarnă să nu domim în punctele termice, să dormim acasă”, a precizat Ion Iordache, şeful Serviciului de Termoficare.

În paralel, RAAN încearcă să obţină avizul Consiliul Local Drobeta Turnu Severin pentru majorarea tarifului la energia termică.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite