Focarul de hepatită A de la Gruia, departe de a se stinge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Focarul de hepatită de tip A de la Gruia, izbucnit în luna septembrie într-o comunitate mare de rromi, continuă să dea bătăi de cap autorităţilor sanitare şi este departe de a fi eradicat.

De la începutul anului, în judeţul Mehedinţi s-au înregistrat trei focare epidemice de hepatită acută virală tip A cu 76 de cazuri, în creştere semnificativă faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, când nu s-au înregistrat cazuri.

Probleme mari sunt la Gruia (67 de cazuri), acolo unde din 9 septembrie, autorităţile sanitare încearcă să ţină sub control un focar de hepatită, izbucnit în sânul unei comunităţi de rromi, cu familii numeroase şi cu un nivel de educaţie sanitară precar. 

Medicii de la Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi spun că este greu de luptat cu această boală într-o comunitate unde oamenii nu au educaţie sanitară şi  nu respectă normele minime de igienă individuală. Pe de altă parte şi implicarea primăriei locale în remedierea problemelor identificate de echipa DSP lasă de dorit, o dată cu începerea investigaţiei epidemiologice. Analizele de laborator au  evidenţiat lipsa clorului rezidual din reţeaua de distribuire a apei potabile. Primăria Gruia ar mai trebui să realizeze un plan de colectare şi de îndepărtare a gunoiului menajer în condiţiile în care acesta este deversat în prezent în mediul de viaţă al populaţiei, dar şi să pună în funcţiune o instalaţie de apă curentă la grupul sanitar al şcolii din localitate astfel încât să se asigure condiţiile de igienă a mâinilor membrilor colectivităţii.

Pentru limitarea numărului de îmbolnăviri şi stingerea focarului, DSP Mehedinţi a luat măsura izolării şi tratamentul cazurilor în secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, precum şi identificarea şi catagrafierea pe liste a contacţilor în colaborare cu medicul de familie (au fost identificaţi până în prezent 280 de contacţi). De asemenea, au fost distribuite materiale sanitare şi dezinfectante din rezerva antiepidemică a DSP, respectiv dezinfectante clorigene, mănuşi de examinare, alcool sanitar.

În ciuda tuturor măsurilor luate, focarul de hepatită de la Gruia este însă departe de a se stinge. Hepatită virală A sau "boala mâinilor murdare", este o boală infecţioasă acută, determinată de virusul hepatic A. Virsul se găseşte în materiile fecale ale persoanelor infectate, cu 1-2 săptămâni înaintea debutului clinic al bolii şi în primele zile de la începutul ei.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite