Cum a fost păcălit un severinean prin metoda „Accidentul”
0În ciuda mediatizării cazurilor de înşelăciuni prin metoda „Accidentul”, totuşi escrocii reuşesc în continuare să facă victime în rândul mehedinţenilor. De la începutul anului, nouă persoane cu vârste cuprinse între 50 şi 65 de ani au dat diverse sume de bani acestor ţepari, prejudiciul fiind de 30.000 de lei.
Cazul lui Alexandru Tobă, un bărbat de 63 de ani, din Drobeta Turnu Severin, este ultimul înregistrat de poliţiştii mehedinţeni. Fiul domnului Tobă este stabilit împreună cu familia sa de mai mulţi ani în Timişoara. Alexandru Tobă povesteşte că sâmbătă, în jurul orei 11,00, a primit un telefon în care era anunţat că fiul său, Cristi, a făcut un accident de circulaţie, a lovit o femeie, după care a părăsit locul accidentului. Şocul a fost teribil pentru soţii Tobă, mai ales că bărbatul de la capătul firului de telefon îi anunţa că fiul lor urma să fie reţinut de procurorii timişeni.
„Acel bărbat care a vorbit în numele copilului a declarat că-l cheamă Iordache, că este asistentul procurorului de serviciu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara şi că băiatul meu a făcut accident pe nume Miloş şi care era cu fetiţa şi că a fugit de locul accidentului, că a fost prins şi că este la Ordonanţă pentru reţinere. Mi-a spus că nu pot să vorbesc cu el la telefon că are ridicată îmbrăcămintea, cureaua şi telefonul şi că să nu sun nici soţia lui că a primit telefon şi este în anticameră la procuror pentru anchetă”, povesteşte severineanul înşelat.
Tipic escrocilor, după ce a relatat povestea cu accidentul, bărbatul a trecut la partea pe care îl interesa cel mai mult, cum să smulgă bietului om o sumă de bani.
„Şi atunci s-a oferit că legal să mă ajute spunând că singura variantă este ca victima să-şi retragă declaraţia, dar pretinde 200 de milioane de lei despăgubiri, plătiţi în rate, dar prima rată trebuie să fie cel puţin de o cincime din valoare. Dacă sunt de acord şi dacă am banii ăştia. I-am spus că ajung la Timişoara în trei ore şi mi-a răspuns că procurorul nu stă trei ore. Mi-a zis că este o soluţie să trimit bani prin Western Union la Timişoara pe numele femeii respective. Am fost de acord, am plecat nu am găsit niciun Western Union deschis, m-a sunat înapoi şi mi-a spus că băiatul meu nu are noroc. După un sfert de oră, o jumătate de oră m-a sunat din nou să spună că a găsit o soluţie şi că el cunoaşte foarte bine pe executorul Procuraturii de la Timişoara, care în cunoaşte pe executorul Procuratorii de la Severin şi că discută între ei ca să îi dau banii acelui om ca acela de la Timişoara să se ducă la spital la femeie”, povesteşte Alexandru Tobă.
Severineanul s-a întâlnit apoi cu un individ, îmbrăcat într-o jachetă cu glugă, cu vârsta în jur de 40-45 de ani, în faţa Bisericii de carton din cartierul Crihala. Pentru că le-a mers figura, escrocii au continuat şi i-au spus omului că trebuie să mai achiziţioneze şi carterele telefonice în valoare de 25 de euro.
„După un sfert de oră, douăzeci de minute m-a sunat din nou, a spus că s-a rezolvat problema cu banii, că pleacă împreună cu executorul de la Timişoara să dea banii femeii din spital şi să ia declaraţie şi că între timp eu să fac rost de nişte tichete de cartele telefonice în Orange de 25 de euro bucata. Am făcut rost de ele după alte, m-a sunat să-mi spună că a luat semnătură de la femeie, ma-a pus să-i dictez numele de cod. I-am dictat, mi-a spus apoi să le distrug precizând că în România că în cadrul Procuraturii sunt multe lucruri care nu sunt corecte şi că într-un sfert de oră intră la procuror. În jurul orei 14,00, mi-a spus că procurorul a pus NUP pe dosar, că îi dă lucrurile şi că pot să-l sun pe telefon. L-am sunat şi atunci am văzut că e o păcăleală. Fiul meu era la o cafea cu familia şi cu prietenii”, mai povesteşte Alexandru Tobă.
Poliţiştii mehedinţeni spun că din cazuistica intrumentată până în prezent a reieşit faptul că majoritatea suspecţilor de înşelăciuni sunt deţinuţi în diverse penitenciare, iar transferurile bancare sunt solicitate a fi făcute în conturile unor complici care se află în libertate.
Citeşte şi:
Atenţie la înşelăciunile prin metoda "Accidentul". Trei severineni au căzut în plasă