Bilanţ tragic: 2 persoane au murit în 17 accidente de muncă în Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unui bilanţ pe primele nouă luni ale anului 2014, Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinţi a efectuat 1.500 de controale pe linia relaţiilor de muncă la angajatorii din judeţ.

Din cauza inexistenţei documentelor legale, 175 de angajatori au primit amenzi în valoare de 560.000 lei, inspectorii ITM identificând un număr de 83 de persoane care munceau la negru, după cum declară inspectorul şef al ITM Mehedinţi, Nicea Mergeani.

Pentru patru firme, unde au fost identificaţi mai mult de cinci angajaţi fără forme legale, reprezentanţii legali ai acestor unităţi economice s-au ales cu dosare penale, aflate în anchetă la Parchetul judeţean.

În ceea ce priveşte protecţia muncii, în urma efectuării celor 1372 de controale, a fost sistată activitatea pentru 4 firme de construcţii.  Amenzile au însumat 251.000 lei.

Îngrijorător este faptul că în intervalul 1 ianuarie – 30 septembrie 2014, în Mehedinţi, s-au produs 17 accidente de muncă, soldate cu decesul a două persoane,  în domeniile industrie, construcţii şi servicii de transport.

Citeşte şi:

Accident de muncă la CILDRO. Un muncitor a căzut de pe o schelă


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite