Turnu Severin: Emoții la prima proba orală a bacalaureatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Următoarea probă orală va fi săptămâna viitoare
Următoarea probă orală va fi săptămâna viitoare

Prima probă a bacalaureatului, cea la limba și literatura română oral  a început în această dimineața. Peste 200 de absolventi de la Colegiul Tehnic Decebal sunt înscriși la sesiunea din vară a  bacului.

Din cele opt clase care susțin bacul, șase clase sunt de liceu iar celelalte două, de la școala de arte și meserii.

,, A fost foarte ușor pentru că m-am pregătit suficient. Mi-a picat biletul numărul 29, iar textul la  prima vedere  a fost despre reteaua de socializrae facebook. Întrebările profesorilor nu au fost grele. Sincer, nu mă așteptam să fie atât de ușor. Am avut emoții foarte mari” ne-a spus Sevastian Brutaru, de la clasa a XII-A C.

Pentru cei care au acordat atenția cuvenită examenului, subiectele au avut un grad mediu de dificultate, iar profesorii au fost stricți, în sensul că nu au permis candidaților să copieze.

Un alt candidat a declarat că subiectele au fost accesibile.,, În 15 minute am terminat de răspuns la întrebările referitoare la textul juridic. Nu s-a putut copia. Profesorii nu ne-au lăsat nici să ne mișcăm. Mie îmi este teamă la română scris, la informatică și engleză nu îmi fac probleme”, a adăugat Cătălin Bobocea.

,,A fost destul de ușor, am avut și emoții, bineînțeles” a zis Adriana Bodac.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite