52 de localităţi din Mehedinţi sunt reprezentate în Senat de Tudor Chiuariu, condamnat cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Chiuariu
Tudor Chiuariu

Fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, condamnat definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul „Poşta Română“, a fost ales parlamentar pe listele USL din Mehedinţi din partea Partidului Naţional Liberal.

Fără absolut nicio legătură cu judeţul Mehedinţi, Tudor Chiuariu a fost ales senator al României în Colegiul uninominal 2 din Circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinţi, adică cel mai important colegiu din judeţ fiindcă are în componenţă 52 de localităţi.

La vremea respectivă, a fost un întreg scandal în sânul organizaţiei PNL Mehedinţi fiindcă a fost îndepărtat de pe listă liderul local al liberalilor Liviu Mazilu, un om al locului şi un politician foarte abil pentru a face loc unui candidat impus de la centru, Tudor Chiuariu.

La mai puţin de doi ani de la câştigarea alegerilor, iată însă că Tudor Chiuariu este condamnat definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul „Poşta Română“.

Pe lângă pedeapsa cu suspendare, Chiuariu a mai primit şi o pedeapsă complementară, de trei ani, care înseamnă interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de articolul 64 din Codul Penal, cum ar fi dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice.  În acelaşi dosar, alături de Tudor Chiuariu a mai fost condamnat şi fostul ministru al Comunicaţiilor din timpul guvernării PNL,  Zsolt Nagy, la patru ani de închisoare, tot cu suspendare, pentru abuz în serviciu.

Tudor Chiuariu a fost exclus din PNL, dar a rămas în continuare senator.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite