GALERIE FOTO Preotul tulcean Iustinian Cadiu, condus pe ultimul drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscutul părinte Iustinian Petre Cadiu, de la biserica de la cimitir a murit marţi, pe data de 21 iunie. Acum un sobor de preoţi oficiază slujba de înmormântare la Catedrala Sf. Nicolae din municipiu. La ora 16.00 se va pleca spre cimitir, acolo unde apropiaţii îşi vor lua rămas bun de la cel care le-a fost duhovnic.


Locul de veci al părintelui Cadiu


Sute de oameni ai venit să îşi ia rămas bun

Preotul avea probleme cu inima de ceva vreme. Cei care l-au cunoscut spun că de aproape o lună suferea o paralizie parţială. „Eu l-am văzut de Paştele Morţilor ultima dată. Parcă vorbea altfel, mai încet, mi-am dat seama imediat că are ceva probleme de sănătate“, spune una dintre femeile care a venit azi la înmormântare.


Biserica este arhiplină



De când era mic părintele a fost un apropiat al bisericii. După ce a terminat şcoala, a fost preot la ţară, după care a ajuns la biserica rusească („Schimbarea la faţă“). După câţiva ani a venit la biserica de la cimitir, unde a slujit până în ultima perioadă a vieţii sale.
Părintele Iustinian Cadiu s-a stins din viaţă la vârsta de 60 de ani. Sute de tulceni îl conduc pe ultimul drum.




image
image
image
image
image
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite