Tulcea: Florina Georgiana Bighiu, multiplă olimpică la tapiserie
0Florina a început să lucreze tapiserie ţesută din clasa a II, mai mult din curiozitate, iar din 2003, an de an a fost premiată la Olimpiada naţională de meşteşuguri artistice tradiţionale
„Prima dată m-am prezentat la cerc din curiozitate, la sfatul doamnei profesoare Viorica Chiriş, să văd dacă o să-mi placă. După ce am văzut lucrările de aici, m-am hotărât imediat, m-am înscris şi m-am apucat de lucru“, spune Florina. Primul concurs la care a participat a fost chiar anul următor, respectiv Concursul naţional de creaţie plastică organizat la tabăra Băile Homorod din Harghita, atunci când a oţinut locul I la secţiunea Culoare, pentru o lucrare de tapiserie cu flori.
Olimpică timp de şapte ani
A urmat în 2003 Expoziţia Flori şi copii de la Babadag, după care a participat şapte ani la rând la Olimpiada de meşteşuguri artistice tradiţionale de la Sibiu unde lista premiilor este remarcabilă: premiul II în 2003 la secţiunea Măşti, premiul III în 2004, la secţiunea Broderie, premiul II în 2005 la secţiunea Confecţionat piese de port tradiţional, premiul III la secţiunea Cusut costum tradiţional în anul 2006, premiul II la secţiunea cusut în 2007, premiul II în 2008 la secţiunea Broderie cu mărgele şi premiul II în 2009, tot la secţiunea Broderie cu mărgele. „A fost ultima participare la această olimpiadă, înainte de a intra facultate. Aş merge şi acum la aceste manifestări numai pentru a expune, dar întâmpin dificultăţi din cauza lipsei timpului, dar şi a posibilităţilor financiare pentru că o astfel de participare necesită totuşi nişte cheltuieli. Oricum aş merge de câte ori aş avea posibilitatea la Sibiu pentru că acolo mi-am făcut foarte mulţi prieteni de-a lungul anilor“, spune Florina.
Pe lângă participările la concursurile naţionale, Florina nu le-a neglijat nici pe cele locale. A obţinut primul loc la Expoziţia concurs de creaţie plastică Idee şi Obiect organizată de Palatul Copiilor, atât în 2005 cât şi în 2008, câştigând primul loc şi în urma participărilor la concursurile locale Colinde colorate, Mărţişoare colorate şi Ce înseamnă pentru mine 1 Decembrie, Eu şi Universul.
De asemenea, a luat locul II la secţiunea Măşti a Concursului interjudeţean de artă decorativă şi pictură „Meşteşuguri, tradiţii şi tehnici de lucru“ şi locul I la Concursul naţional de artă textilă „Tradiţie şi modernitate“ de la Palatul Copiilor Buzău.
Studentă la management
În prezent a ales calea ştiinţelor economice pentru că vrea să aibe cunştinţe în domeniul afacerilor şi îi place studiul managementului resurselor umane. „Asta nu înseamnă că voi renunţa la pasiunea mea pentru tapiserie. Dimpotrivă aş putea să-mi folosesc cunoştinţele economice în promovarea şi vânzarea propriilor mele produse. Viitorul va decide“, mai spune Florina.
Lucrările de tapiserie sunt destul de scumpe cu preţuri variind de la 70-80 de lei la 500 de lei, dar şi timpul alocat unor astfel de creaţii poate ajunge la câteva luni sau jumătate de an. „Lucrările cele mai vândute sunt cele cu flori şi de dimensiuni mici“, precizează artista.
Citiţi mai multe amănunte în Adevărul de Seară de azi!