Zece locaţii pentru Noaptea Muzeelor la Timişoara
0Timişorenii, în luptă pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, au luat foarte în serios Noaptea Muzeelor, sâmbătă, 18 mai. Astfel, alături de Muzeul de Artă şi Muzeul Banatului, în acest an participă numeroase instituţii şi galerii de altă, amatorii de cultură având la dispoziţie nu mai puţin de zece locaţii de vizitat.
Muzeul Banatului deschide la Bastion, între orele 21.00 şi 23.00, o expoziţie temporară de port popular din Banat. Muzeul Catedralei Mitropolitane îi invită pe curioşi să vadă cărţi şi icoane create acum sute de ani, Muzeul de Artă ne aşteaptă la „Manifest”, un fel de expoziţie interactivă, iar Memorialul Revoluţiei ne invită să aflăm totul despre 1989.
La evenimentele Nopţii Muzeelor mai participă galeriile Triade, Calina, Jecza, Calpe, Mansarda şi Helios, cu expoziţii care mai de care mai interesante, dar şi cu concerte. Muzeul de Artă, Galeria Calina (unde are loc şi un concert de jazz) şi Galeria Mansarda rămân deschise cel mai târziu, până la miezul nopţii. Intrarea în toate locaţiile este gratuită.
Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană.