Timişorenii ies în stradă pentru a protesta împotriva uciderii în masă a câinilor comunitari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În trecut au mai avut loc la Timişoara şi alte proteste împotriva eutanasrierii câinilor
În trecut au mai avut loc la Timişoara şi alte proteste împotriva eutanasrierii câinilor

Mitingul va avea loc de la ora 18.30, în faţa Primăriei Timişoara. Oamenii se adună pentru a protesta împotriva unei legi barbare care va permite uciderea a sute de mii de câini

Timişorenii iubitori de animale ies în stradă protesteze faţă de legea adoptată de Camera Deputaţilor care priveşte eutanasierea câinilor comunitari. Chiar dacă primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a arătat împotriva uciderii câinilor, preferând soluţia sterilizării şi a adopţiilor, timişorenii sunt îngroziţi de măcelul care va porni în multe oraşe din România, primarii fiind acoperiţi de lege.

“Eutanasierea a câtorva sute de mii de caini e o dovada de barbarism. Eutanasierea câinilor nu va fi decentă, vor fi bătuţi, arşi de vii sau otrăviţi, murind lent din cauza hemoragiei interne. Nu sunt poveşti, sunt faptele primarilor de-a lungul anilor, otrăvirea fiind o metodă ieftină. Acum e momentul potrivit. Trebuie să ne mobilizăm, să renunţăm la comoditate, trebuie să ieşim în stradă ca să ne facem auziţi, impreună putem impiedica măcelul! Câinii vorbesc prin vocea noastră!”, se arată în comunicatul organizatorilor.

Întâlnirea va avea loc de la ora 18.30, în faţa Primăriei. Oamenii sunt îndemnaţi să iasă cu bannere, mesaje tematice, câini, bunici, vecini şi prieteni, într-un număr cât mai mare.

Tot astăzi, de la ora 18.00, mai multe ONG-uri şi iubitori de animale şi-au dat întâlnire în Piaţa Unirii, în faţa Domului, pentru a discuta despre noua lege.

“Nu este miting . Doar ne întâlnim să discutăm. Puteţi veni cu lumânări să le aprindem în memoria animalelor deja ucise şi pentru cele care, din păcate, nu le aşteaptă o soartă prea bună”, susţin organizatorii.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân care stabileşte un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi.

Citiţi şi:

Flashmob la Timişoara împotriva eutanasierii a sute de mii de câini GALERIE FOTO

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite