Timişoara: Timişorenii petrec Rusaliile la televizor

Timişoara: Timişorenii petrec Rusaliile la televizor

Timişoara: Timişorenii petrec Rusaliile la televizor

Pentru prima dată, timişorenii au o zi liberă după sărbătorirea Rusaliilor. Mini vacanţa luată cu această ocazie nu a adus niciun profit agenţiilor de turism.


Credincioşii care sărbătoresc astăzi Rusaliile vor avea liber şi mâine. Timişorenii pot petrece astfel un weekend prelungit. Vremea schimbătoare şi criza financiară sunt însă câteva dintre problemele care îi ţintuiesc pe bănăţeni în faţa televizoarelor. „Sunt atâtea lucruri de făcut încât sigur nu vom merge niciunde, probabil voi sta acasă, împreună cu soţul şi băieţelul, şi ne vom uita la televizor”, a mărturisit Mariana Geacăr, timişoreancă.

Liber la grătare

Alţi timişoreni aleg să muncească acasă, chiar şi în ziua lor liberă, sau să plece la Pădurea Verde cu familia şi o pungă de carne de mici. „Nu am plecat niciunde, nici la munte, astăzi am mers la biserică, iar mâine voi sta acasă. Cel mult voi merge la un grătar. Vremea imprevizibilă este una dintre probleme”, a spus Loredana Buţan, cosmeticiană din Timişoara. „Oficial, sunt liberă mâine, dar voi lucra acasă”, a adăugat Simona Pătraşcu, o altă timişoreancă ce lucrează la o firmă de pază şi protecţie.

Nu vor excursii


Unele agenţii de turism din Timişoara s-au adaptat noilor zile libere existente la nivel naţional. Cu toate acestea, cei mai mulţi timişoreni au spus „nu” ofertelor pentru ţară sau străinătate. „ Cei mai mulţi au preferat să rămână în Timişoara”, a declarat Elvira Marcu, angajată a unui agenţii de turism.

„Cel mult voi merge la un grătar“
Loredana Buţan, cosmeticiană

„Oficial, sunt liberă mâine, dar voi lucra acasă”
Simona Pătraşcu, angajată firmă de pază