Sexy-consilierul care a pozat nud a încercat să dea foc Catedralei din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incident neplăcut s-a petrecut astăzi la Catedrala Mitropolitană din Timişoara. La finalul slujbei, un bărbat de 28 de ani a aruncat cu benzină în zona altarului şi a dat foc. Oamenii care mai erau încă în catedrală au stins imediat focul. 

UPDATE: Tânărul care a incendiat ieri altarul Catedralei Mitropolitane din Timişoara a fost arestat preventiv pentru zece zile. Acesta este cercetat pentru distrugere şi riscă până la 15 ani de închisoare.

UPDATE:
Daniel Urs, tânărul care a încercat ieri să incendieze altarul Catedralei Mitropolitane a fost dus în această dimineaţă la Parchet pentru audieri în faţa procurorului, care va decide dacă Urs va fi propus instanţei pentru arestare preventivă.

UPDATE:
Daniel Urs a fost reținut pentru 24 de ore și riscă până la 15 ani de închisoare pentru distrugere prin incendiere. Urs va fi prezentat mâine procurorilor cu propunerea de arestare preventivă. Culmea este că tomcai sexy-consilierul era cel care amenința cu pușcăria pe primarul Gheorghe Ciuhandu, pe viceprimarul Sorin Grindeanu și pe șeful Direcției de Dezvoltare, Aura Junie. Chiar și în mesajele de pe pagina de Facebook, Daniel Urs se bucura că Grindeanu și Ciuhandu o să fie colegi de celulă.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO DE LA CATEDRALĂ DUPĂ INCIDNET

UPDATE: Surse din rândul poliţiştilor spun că bărbatul care a încercat să incendieze altarul catedralei este Daniel Urs, fost poliţist comunitar şi consilier la Direcţia de Urbanism a Primăriei Timişoara. Daniel Urs a mai fost implicat în incidente. Fiind dat afară de la Primărie după ce a pozat nud şi a postat imaginile pe Hi5. Recent, Urs a fost implicat într-un nou scandal, când a acuzat conducerea Primăriei Timişoara că fură banii publici. Incidentul a avut loc în cadrul dezbaterii publice pe tema bugetului local. 



Potrivit martorilor care se aflau la catedrală în momentul incidentului, tânărul ar fi reclamat nivelul scăzut de trai din România şi că eroii Revoluţiei au murit degeaba. Poliţia continuă ancheta şi, cel mai probabil, Urs se va alege cu dosar penal pentru distrugere. 

UPDATE:  Reprezentaníi Mitropoliei Banatului susţin că pagubele provocate de piromanul de la catedrală sunt minime, dar gestul este incalificabil, fiind o profanare a bisericii. „A fost un individ care a aruncat cu benzină şi cu foc. E o profanare a locaşului Lui Dumnezeu. E un păcat să profanezi biserica, dar mai ales altarul. S-a intervenit la timp şi pagubele au fost minime pentru că putea să ia foc tot peretele despărţitor dintre altar şi biserică”, a spus purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Banatului, preotul Marius Florescu. 

image

Incidentul de la Catedrală s-a petrecut în urmă cu aproximativ jumătate de oră, iar bărbatul care a încercat să incendieze altarul a fost dus la Secţia 1 de Poliţie pentru audieri. Cazul va fi preluat de Poliţia Municipală. Astăzi a fost foarte multă lume la slujbă, fiind şi sărbătoare, Duminica Ortodoxiei. De asemenea, credincioşii s-au împărtăşit. Liturghia a fost oficiată de Prea Sfinţitul Paisie Lugojanu. Acesta a părăsit catedrala grăbit înainte de incident. „Astăzi este o sărbătoare importantă. Este Duminica Ortodoxiei, avem întâlnire cu Episcopia Sârbă”, a spus Prea Sfinţitul Paisie Lugojanu la ieşirea din Catedrala Mitropolitană. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite