La 81 de ani, a venit din Argentina să mai vadă o dată satul natal din Banat: „Toată viaţa am simţit că am fost dezrădăcinată”
0
La întâlnirea şvabilor bănăţeni organizată la Timişoara, a venit şi Ingeborg Block-Orso, în vârstă de 81 de ani. De la mare distanţă. Tocmai din Argentina.
Ghilad se află la 38 de kilometri de Timişoara şi 10 kilometri de Deta, la 30 de kilometri de graniţa cu Serbia. Nu a fost unul din satele şvăbeşti, dar cu toate astea şi aici a locuit în perioada interbelică, o minoritate de aproximativ 500 de germani. Printre ei Ingeborg Block-Orso. Avea doar opt ani când România a întors armele împotriva aliaţilor germani, trecând de partea adversarului de până atunci, Uniunea Sovietică.
„Ştiţi cum era până atunci. Înainte de război, bărbaţii din România, ca etnici germani, putea să aleagă. Să se înroleze în armata germană sau în cea română. Doar cele două naţiuni erau împreună. Tatăl meu a ales să meargă la germani. Unchiul meu s-a dus în Armata Română. La finalul războiului s-a schimbat totul”, începe să povestească Ingeborg.
Cu 33 de copii în carele trase de cai
În 12 septembrie 1944, era un copil de opt ani. Armata Roşie începea să ocupe întreg teritoriul României. Ingeborg avea să se alăture unui grup mare de germani care au decis să fugă din România.
„Am plecat cu carele, spre graniţa de la Stamora Moraviţa. Era într-un grup de 33 de copii. Eu am plecat cu mama, bunica şi fratele. Tată era în armată. Am intrat în Iugoslavia, dar nu puteam să trecem mai departe că sârbii ne aşteptau cu furcile. Până la urmă am ajuns în Ungaria, unde am primit sprijin, am primit de mâncare, am putut să dormim într-un grajd. Şi caii au primit de mâncare. Pe la Sopron am trecut în Austria. Am ajuns la St.Polten, de unde am putut urca în tren. Rudele care nu au putut să fugă au fost deportaţi în URSS şi în Bărăgan”, a mai spus şvăboaica.
La 12 ani a ajuns în Argentina
A locuit patru ani şi jumătate în Austria, însă apoi, cu ajutorul Crucii Roşii, a ajuns tocmai în îndepărtata Argentina.
„Tata a ajuns prizonier de război la Americani, dar până la urmă i-au dat drumul şi a venit la noi, în Austria. Am avut o mătuşă care locuia în Argentina. Ea ne-a chemat la ea. Am ajuns într-o cocioabă. Aveam 12 ani. Nu ştiam limba, nu ştiam nimic despre acea ţară. Dar până la urmă m-am obişnui. Toată viaţa am simţit că am fost dezrădăcinată”, a adăugat Ingeborg, care a uitat complet limba română.
Ingeborg are patru copii şi şapte nepoţi. „Copiii mă respectă, ştiu cine sunt, de unde sunt. Sunt mulţi bănăţeni acolo şi noi vorbim şvăbeşte, nu germană. În zona Buenos Aires trăiesc un milion de germani. Noi stăm într-un mic orăşel, dar de fapt ţine de Buenos Aires, e ca o suburbie. Soţul meu este argentinian. El a avut o firmă din domeniul textilelor. A lucrat mulţi ani ca secretară. Apoi, m-am ocupat de creşterea copiilor”, a completat Ingeborg.
Dorinţa de a mai vedea o dată satul
Ingeborg Block-Orso are astăzi 81 de ani. A fost unul din liderii comunităţii şvabilor bănăţeni din Argentina. Şi asta pentru că în zonă au mai ajuns între timp şi alţi şvabi care au părăsit România. Poartă cu mândrie costumul popular, iar în urmă cu un an a participat şi la întâlnirea şvabilor de la Ulm, din Germania. Având în vedere şi vârsta, Ingeborg a mai avut o mare dorinţă: Să revadă satul natal. Aşa a ajuns, prin intermediul Asociaţei Şvabilor Bănăţeni de la Munchen, la „Zilele Germanilor din Banat”, găzduite de Timişoara.
Dezamăgită de Ghiladul de azi
Nu se poate descrie dezamăgirea de pe chipul femeii când vine vorba de revederea satului Ghilad.
„Am avut o copilărie frumoasă la Gilad. Ne-am înţeles bine şi cu românii şi cu ungurii de acolo. Am vorbit bine româneşte, vorbeam şi puţină maghiară. Eram mulţi copii. Eu aveam amintiri frumoase cu acest sat. Am mai fost la Ghilad în urmă cu mai bine de de ani. Ţin minte că şi atunci arăta mai bine, acum arată mult mai rău. Dar acum...Nimic nu mai e la fel. Casa în care am stat noi a fost dărâmată, casa bunicilor nu mai există. Părinţii mei aveau şi un magazin în sat. Nu am cuvinte. Nu mai sunt germani în sat. Vroiam să văd, înainte să mor, locul în care m-am născut. Dar e distrus. Cu toate astea, am trăit o viaţă întreagă în Argentina, dar visul meu cel mare era să mă pot muta în Banat. Nu vroiam în România, ci în Banat. Banatul a fost un paradis”, a mai declarat Ingeborg.
Copiii lui Ingeborg nu au fost niciodată în România. Cu toate acestea, unul din ei a încurata-o pe mama ei să facă demersuri pentru a recupera din proprietăţile deţinute cândva de familie.
„Ar fi fost frumos ca Statul să ne dea înapoi, dar nu cred că se mai poate face ceva. Avem documentele de proprietare a părinţilor, dar toţi au spus că avocaţii vor mulţi bani pentru a ajuta”, a conchis Ingeborg Block-Orso.
Şvăboaica afirmă că a fost plăcut impresionată de Timişoara, un oraş care i-a plăcut foarte mult.
Citeşte şi:
Şvabii au revenit în patria lor restrânsă, „Banaterland”. 250 de ani de la întemeierea satelor Lenauheim şi Iecea Mare FOTO
Se încarcă comentariile...
