FOTO Mare acţiune de plantare de copaci în Timişoara. 3000 de arbori sădiţi în trei ore în zona Mehala
0Acţiunea de ecologizare a avut loc sâmbătă la perdeaua forestieră de nord a oraşului, în zona Mehala, unde au fost plantaţi 3000 de copaci în cadrul proiectului Bosch Green Weekend coordonat de ONG-ul Sfera Timişoarei.
Toamna este considerată a fi perioada cea mai propice pentru realizarea plantărilor de copaci.
Sute de tineri entuziaşti şi persoane de toate vârstele, au lucrat în echipe şi au ajutat voluntar, din dorinţa de a avea un mediu mai curat, un oraş mai verde şi mai frumos.
Au fost puse la dispoziţie unelte şi pomişori dar şi etichete din hârtie reciclabilă, iar acum copacii sădiţi poartă numele persoanelor care i-au plantat.
“Vremea a fost una favorabilă, în ciuda ceţei dese participanţii nu s-au lăsat intimidaţi. Dis-de-dimineaţă au plantat cu zâmbetul pe buze, au săpat gropi, au strâns gunoaiele din zonă şi au petrecut o zi în natură, făcând muncă în folosul comunităţii. E minunat să avem alături de noi aşa de mulţi cetăţeni activi, harnici care se implică, care respectă natura şi dau dovadă de spirit civic. Aceasta este misiunea noastră, de a dezvolta spiritul civic”, a declarat Mirela Olariu, preşedintele Asociaţiei Sfera Timişoarei.
Pădurea are un rol foarte important în păstrarea echilibrului din natură. Lipsa copacilor în zona de câmpie, defrişările excesive şi furtuna care a lovit Timişoara în data de 17 septembrie 2017, a înrăutăţit situaţia spaţiilor verzi, peste 3000 de copaci au fost smulşi şi doborâţi atunci.
Proiectul de plantare a fost iniţiat de compania Bosch Service Solutions, organizat de Asociaţia Sfera Timişoarei în parteneriat cu Direcţia de Mediu a Municipiului Timişoara.