Filmul unui jaf de 500.000 de euro. Cum a fost prădat un şef al Fiscului în timp ce se distra în Thailanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petru Lupşac a fost prădat în 2013, când era şef al Finanţelor din Oţelu Roşu FOTO Facebook/Petru Lupşac
Petru Lupşac a fost prădat în 2013, când era şef al Finanţelor din Oţelu Roşu FOTO Facebook/Petru Lupşac

Sentinţa de condamnare a uneia dintre cele mai puternice grupări de spărgători de lux din vestul ţării arată modul în care fostului şef al Fiscului din Oţelu Roşu i-a fost furat un seif cu aproape 500.000 de euro.

Tribunalul Timiş a pronunţat, la începutul lunii august, o primă sentinţă într-un dosar DIICOT în care a fost trimisă în judecată o grupare de spărgători de lux acuzată că, în perioada 2013-2017, a dat spargeri de sute de mii de euro, una dintre ele la casa fostului şef al Finanţelor din Oţelu-Roşu, judeţul Caraş-Severin, de unde au furat un seif cu echivalentul a aproximativ 500.000 de euro. Sentinţa, prin care au fost pronunţate pedepse cuprinse între doi ani şi o lună de închisoare cu suspendare şi 19 ani şi trei luni, scoate la iveală modul în care a fost planificat şi pus în practică furtul din casa şefului Fiscului din Oţelu Roşu, Petru Lupşac, în timp ce bărbatul era în vacanţă, în Thailanda, împreună cu soţia.

Li s-a dus vestea că sunt plini de bani

Potrivit sentinţei pronunţate de Tribunalul Timiş, şeful Fiscului din Oţelu Roşu, a cărui familie derula şi afaceri cu fier vechi, a ajuns să fie prădat de hoţi după ce în oraş i s-a dus vestea că e plin de bani şi are maşini scumpe. „În tot oraşul s-a auzit că  deţine în casă suma de 500.000 de euro, pe care doreşte să o investească!”, a declarat un martor din dosar.

Bărbatul a povestit că la începutul lunii ianuarie, în timp ce era într-o sală de păcănele a rămas fără bani, cerându-le mai multor persoane să îl împrumute. Aflat în local, unul dintre cei care avea să fie pus ulterior sub acuzare, i-a spus bărbatului să îi ceară lui Lupşac. Martorul i-a scris şefului Finanţelor pe Facebook, iar acesta i-a scris înapoi că nu poate răspunde pentru că e plecat în concediu în Thailanda.

Informaţia că Lupşac e în Thailanda a ajuns şi la urechile hoţului. Ştiind pe cineva care i-a lucrat acasă lui Lupşac, hoţul a întrebat dacă e adevărat că soţii Lupşac deţin în casă un seif cu 500.000 de euro. „Cu aceeaşi ocazie, i-a spus martorului că, în cazul în care îl ajută cu această informaţie, va fi răsplătit cu o sumă de bani, precizând că cunoaşte mai mulţi «băieţi profesionişti» respectiv «echipa lui Păşan din Timişoara» care pot să săvârşească sustragerea acestuia”, au arătat procurorii DIICOT. După ce s-a asigurat că soţii Lupşac sunt într-adevăr în Thailanda, hoţul şi-a anunţat tovarăşii din Timişoara, care au mers la Oţelu-Roşu pentru a comite furtul.

Au intrat în casă de două ori

În seara jafului, în timp ce unul dintre hoţi patrula pentru a se asigura că nu vine poliţia, patru hoţi au intrat în casa lui Lupşac folosind chei potrivite. Hoţii au intrat la primul etaj al locuinţei după care s-au deplasat în dormitorul părţilor civile unde, într-un dulap, au găsit un mic seif mobil în care se aflau 3.000- 4.000 euro, 150 gr bijuterii aur, 2 chei BMW X6, dar şi telecomanda de la garaj.

După două seri, având telecomanda de la garaj, hoţii s-au întors în Oţelu Roşu fără a-l mai chema pe cel care le-a dat pontul. Astfel, după ce au studiat cu o seară înainte zona, cu ajutorul telecomenzii, hoţii au intrat în garaj şi au furat seiful, pe care l-au încărcat într-un microbuz Mercedes Sprinter. La încărcarea seifului, hoţii s-au folosit de mai multe cauciucuri găsite în garaj şi de răngi. În timpul manevrelor, mânerul seifului s-a rupt, fiind găsit la faţa locului de poliţişti.

Victima, pusă să îşi justifice averea după jaf

După jaful al cărui victimă a fost, Petru Lupşac, a intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. În urma unui proces care a durat mai mulţi ani, Comisia de Control a Averilor a anulat mare parte din raportul ANI, arătând că cea mai mare parte din averea lui Lupşac este justificată, dispunându-se confiscarea unei sume de 208.564 lei, reprezentând valoarea depunerilor efectuate de terţe persoane în conturile familiei Lupşac.

În recurs, Curtea Supremă a dispus, în iunie 2021, confiscarea, de la Lupşac, a unei sume de 390.000 de lei care nu a putut fi justificată. Într-un alt proces, fostul şef al Fiscului a fost achitat pentru fals în declaraţii după ce a demonstrat în instanţă că a vândut pălincă, prune, mere şi fân în valoare de 218.000 de lei. Dacă sentinţa de condamnare a hoţilor care l-au prădat rămâne definitivă, Lupşac va trebui să primească de la spărgători 4.000 de euro şi aproxiamtiv 1,8 milioane lei.

Vă recomandăm să citiţi şi:

O cântăreaţă de muzică populară nu a putut justifica la Fisc aproape 400.000 de lei. Ce au decis judecătorii

ANAF, umilită într-un proces cu o multinaţională acuzată că şi-a externalizat profitul ca să plătească impozite mai mici

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite