Deputat de Timiş dat în judecată de aeroportul pe care l-a condus, pentru un prejudiciu de peste 46.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actuala conducere a Aeroportului Traian Vuia din Timişoara i-a dat în judecată pe fostul director al aeroportului, deputatul Cornel Sămărtinean, fostul director comercial Marius Florin Mezin şi un referent de la Biroul Contracte şi Achiziţii, Laurenţi Daniel Caba. Celor trei li se solicită recuperarea unui presupus prejudiciu, estimat la peste 46.000 de lei.

Printr-un proces civil aflat pe rolul Tribunalului Timiş, Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara le cere lui Cornel Sămărtinean, Marius Florin Mezin şi Laurenţiu Daniel Caba, achitarea unui prejudiciu de peste 46.000 de lei, produs aeroportului după închirierea unui spaţiu din Hala Cargo a aeroportului la un preţ cu doi euro pe metru pătrat mai mic decât cel stabilit printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie.

Mai exact, actuala conducere a aeroportului susţine că la propunerea lui Daniel Laurenţiu Caba, cu avizul lui Marius Florin Mezin şi aprobarea lui Sămărtinean, aeroportul a închiriat un spaţiu de 670 de metri pătraţi, la un preţ de 6,5 euro/mp, în condiţiile în care o hotărâre a Consiliului de Administraţie din 2005 prevede ca preţ minim de închiriere a spaţiului de 8 euro pe metru pătrat.

„Memoriul de stabilire a cuantumului chiriei de 6 euro/mp/lună spaţiului destinat activităţii de transport, depozitare marfă în suprafaţă de 670 mp situat în Hala Cargo Ghiroda este întocmit de referent Birou Contracte Achiziţii Caba Daniel Laurenţiu, avizat de directorul comercial Marius Mezin şi aprobat de directorul general Sămărtinean Cornel, cu încălcarea Hotărârii Consiliului de Administraţie al AITT 28/2005, sub chiria minimă de 8 euro/mp”, se arată în cererea de chemare în jduecată a Aeroportului Timişoara.

Fiecare dintre cei trei pârâţi din dosar au depus întâmpinare în care au arătat că nu au produs niciun prejudiciu aeroportului, preţul de închiriere la 6 euro/mp fiind oricum mai mare decât era până în momentul în care s-a încheiat contractul. „Eu nu am avut cunoştinţă de existenţa vreunei hotărâri CA restrictive în ceea ce priveşte preţul închirierilor spaţiilor şi nu mi s-a adus la cunoştinţă aceste lucruri, nici cu ocazia semnării contractului dedus judecăţii”, a arătat deputatul Cornel Sămărtinean în întâmpinarea depusă la dosar.

Fostul director al Aeroportului Traian Vuia din Timişoara (AITTV) a mai arătat că „anterior semnării contractului AITTV avea încheiat un contract cu acelaşi agent economic, din care încasa sume mai mici, odată cu semnarea de către mine a contractului, beneficiile faţă de AITTV s-au mărit şi deci nu există niciun prejudiciu, ci dimpotrivă, o sporire a eficienţiei contractuale”. Procesul se află pe rolul Tribunalului Timiş.

Tot pentru perioada în care conducea Aeroportul din Timişoara, Cornel Sămărtinean este cercetat de DNA într-un dosar penal care îi mai vizează pe deputatul Alin Popoviciu, pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc şi pe fostul director comercial Marius Florin Mezin. Aceştia sunt cercetaţi în acest dosar pentru trucarea unei licitaţii de închiriere a spaţiilor comerciale din aeroport, licitaţie în urma căreia a fost favorizată firma vărului deputatului Alin Popoviciu, SC Trinvest Bakery SRL. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite