Centenarul Banatului. Activitatea Consiliului Dirigent, care avea atribuţii administrative şi juridice limitate între 1 decembrie 1918 – 4 aprilie 1920

Banatul a fost îndelung disputat de România, Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor şi Ungaria, iar în comparaţie cu Transilvania integrarea acestuia în România se petrece cu aproape un an mai târziu. Vă vom prezenta în câteva episoade deciziile Consiliului Dirigent cu referire la instaurarea administraţiei româneşti.

Administraţia românească a fost instaurată pentru prima dată în Banat, ordată cu intrarea trupelor româneşti în Timişoara, la 3 august 1919. Deşi România revendicase Banatul în cadrul graniţelor sale naturale, până la Tisa şi Dunăre, Banatul a fost în cele din urmă împărţit între Regatul României (aproximativ 2/3) şi Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor (aproximativ 1/3). O mică zonă, cu câteva sate a fost lăsată Ungariei.

Istoricul timişorean Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timişoara, a vorbit despre evenimentele de acum un secol, în cadrul unui eveniment la Academia România - filiala Timiş.
 

Pentru că sunt multe lucruri necunoscute pentru publicul larg, vom reda intergral, în mai multe episoade, prelegerea lui Victor Neumann, care se referă deciziile Consiliului Dirigent cu referire la instaurarea administraţiei româneşti.

„În ultimele decenii au fost publicate numeroase contribuţii istorico-istoriografice privind  integrarea regiunilor Banat, Transilvania şi Partium în România. Ele se referă la faptele, evenimentele, ideile şi politicile care au concurat la formarea noului stat naţional român după primul război mondial. Descrierile abundă în informaţii, în nararea cronologică a evenimentelor şi în reluarea mesajelor formulate de personalităţile timpului. Uneori, includ observaţii şi comentarii privind conflictele militare şi tragediile provocate de acestea în timpul celui dintâi  război mondial. Alteori, propagă idei pe care le agreau ambele regimuri totalitare ale secolului XX. Având în vedere că Banatul a fost îndelung disputat de România, Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor şi Ungaria şi că în comparaţie cu Transilvania integrarea acestuia în România se petrece cu aproape un an mai târziu, am ales să mă ocup de deciziile Consiliului Dirigent cu referire la instaurarea administraţiei româneşti aşa cum rezultă din articolele publicate în Gazeta Oficială a acestuia”, spune Neumann.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi părţilor româneşti din Ungaria a fost instituţia provizorie al cărei mandat în numele României era integrarea Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Sătmarului. E vorba de un organism politic cu atribuţii administrative şi juridice limitate şi care a funcţionat în perioada 1 decembrie 1918 – 4 aprilie 1920. El fusese subordonat guvernului, parlamentului şi casei regalea României. 

„Acest Consiliu a elaborat şi editat hotărârile, decretele, ordonanţele, notele circulare şi celelalte acte juridice într-o publicaţie proprie, similară Monitorului Oficial.  Titlul ei: Gazeta Oficială publicată de Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi ţinuturilor românşti din Ungaria. Decretul privind înfiinţarea Gazetei Oficiale a fost redactat de Iuliu Maniu, iar redactorul responsabil al publicaţiei a fost Teodor V. Păcăţian, unul dintre intelectualii din Banat care militase pentru unire timp de mai multe decenii.

Primul număr a apărut la Sibiu, în Tipografia arhidiecezană, în ziua de 1 decembrie 1918. Începând cu luna octombrie1919, redacţia s-a mutat la Cluj, noul redactor responsabil fiind dr. Tudor Moisil. Din editorialul Către naţiunea română din Transilvania, Banat şi ţara-Ungurească reiese faptul că din Consiliul Dirigent făceau parte                                                                                                             cinciprezece membri aleşi, dintre care un preşedinte şi patru vicepreşedinţi.

Doisprezece dintre ei aveau şi competenţe în câte un domeniu, purtând titlul de şef de resort, funcţie similară aceleia de ministru sau ministru delegat. Astfel, Iuliu Maniu, preşedinte al Consiliului Dirigent, era şi şeful Resortului de Interne; Vasile Goldiş, vicepreşedinte al Consiliului Dirigent, conducea Cultele şi Instrucţiunea Publică, mai târziu şi relaţiile cu minorităţile şi confesiunile locale; Ştefan Cicio-Pop, al doilea vicepreşedinte, era şeful Armatei şi al Siguranţei Publice; Aurel Vlad, cel de-al treilea vicepreşedinte, răspundea de Finanţe; Alexandru Vaida-Voievod, cel de-al patrulea vicepreşedinte, se ocupa de Resortul de Externe şi Presă; Aurel Lazăr era şeful Resortului de Justiţie, iar Ioan Suciu al Resortului Organizării şi Pregătirii Constituantei; Romul Boilă răspundea de Comunicaţii, Lucrări Publice, Poştă, Telegraf şi Alimentaţie, iar Emil Haţieganu de Resortul de Codificare; Iosif Jumanca avea portofoliul Industriei, Victor Bontescu al Agriculturii şi Comerţului, iar Ion Flueraş Resortul Social şi de Igienă; Octavian Goga, Vasile Lucaciu şi Valeriu Branişte erau membri ai Consiliului Dirigent fără portofoliu.

Decretele, ordonanţele, hotărârile şi notele circulare elaborate de amintiţii lideri politici şi emise de Consiliul Dirigent au fost tipărite sub semnătura lor", a povestit Victor Neumann.

În Gazetă fusese publicată lista delegaţilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

"Cei 1225 de delegaţi au fost aleşi după criteriul naţionalităţii române şi al domiciliului lor. Ei respectau sistemul alegerilor din fosta Monarhie Austro-Ungară, provenind din vechile structuri administrative împărţite în comitate, la rândul lor divizate în cercuri electorale. 

Exista şi o altă categorie, aceea a membrilor unor organizaţii şi asociaţii culturale, educaţionale, religioase, profesionale, sportive şi militare, caz în care a fost posibilă şi delegarea femeilor, ceea ce era o premieră în politica României timpului. 

Din amintita categorie făceau parte episcopii, vicarii, protopopii, reprezentanţii societăţilor culturale, ai fundaţiilor, ai presei, ai reuniunilor de lectură, cântări şi muzică, asociaţiile universitarilor români, cele financiare şi sportive, asociaţiile de femei, reprezentanţii colegiilor şi şcolilor medii, ai institutelor teologice, pedagogice şi ai şcolilor civile, delegaţiile reuniunilor de învăţători, reprezentanţii gărzilor naţionale române, delegaţii reuniunilor de meseriaşi. Intenţia era ca cei 1225 de delegaţi să reprezinte toate segmentele social-profesionale.

De asemenea, ambele confesiuni, ortodoxă şi greco-catolică, cele două partide politice, Partidul Naţional Român şi Partidul Social Democrat, precum şi corpul de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi", a mai spus istoricul.

Citiţi şi:

Cum a fost instaurată prima administraţie românească la Timişoara